Tecău a sărbătorit alături de fani succesul de la Wimbledon

Data publicării:
horia tecau-1

Tricolorul a fost la loc de cinste la Wimbledon. Fanii romanii au luat cu asalt Arena Centrală și și-au arătat susținerea față de Horia Tecău. Imediat după terminarea disputei, în care jucătorul de 30 de ani a fost de neoprit și a ieșit câștigător alături de partenerul său olandez, Jean-Julien Rojer, s-a declanșat fiesta.

Sebastian Perju, corespondent Digi SportÎn sfârşit campion la Wimbledon! Aflat la a patra sa încercare, Horia Tecău, alături de partenerul său, Jean Julien Rojer, s-a impus pe iarba londoneză după o finală jucată împotriva perechii formate din Jamie Murray şi John Pearce, o finală pe care perechea româno-olandeză a dominat-o categoric şi în care s-a impus în numai  trei seturi. La finalul partidei, Tecău şi Rojer au făcut o baie în şampanie şi apoi Horia a sărbătorit alături de fanii români, veniţi să-l încurajeze. A făcut poze cu ei, le-a acordat autografe, evident purtând mereu tricolorul pe umeri.

 „Primul lucru pe care am vrut să-l fac, după această victorie, să sărbătoresc alături de familie și de fani și de toți suporterii care ne-au susținut. Au fost gălăgioși și i-am simțit în această finală, jucând împotriva unui jucător care era cu tot publicul de partea lui”, a spus Horia Tecău.

„Cred că toți românii trebuie să fie mândri azi, Horia ne-a făcut fericiți pe toți, e o zi minunată”, a declarat unul dintre românii care au ținut să fie prezenți alături de Horia Tecău.

„Mă așteptam să fie un meci de cinci seturi, dar sunt foarte bucuror, pentru că au jucat foarte bine băieții”, spune un alt suporter.

„Horia este nu numai un jucător foarte bune, este și un caracter, o personalitate foarte plăcută și lumea îl iubește aici, la Londra”, confirmă un altul.

Horia Tecău a ajuns la 26 de trofee ATP. Reușita de la Wimbledon este cea mai importantă din carieră.

Citiți și:

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer, pe primul loc în clasamentul de dublu după victoria de la Wimbledon

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...