Victor Piţurcă, după ratarea calificării la CM: S-a calificat echipa care trebuia

Data publicării:
Piturca la Pireu

"Din păcate pentru noi, Grecia a fost mai bună în ambele jocuri. Chiar dacă azi s-a terminat nedecis şi noi am dominat, calificarea am pierdut-o la Atena. Era foarte greu de surmontat acel 3-1, dar nu imposibil. Trebuie să îi felicităm pe greci, au fost mai buni. E o muncă de doi ani şi jumătate, o echipă aproape nouă, a fost o axperienţă pentru noi. Păcat că nu am reuşit calificarea, ar fi fost o performanţă formidabilă. România s-a autodepăşit pe toate planurile în preliminarii, am reuşit rezultate bune contra unor adversari puternici, însă până la a forma o echipă competitivă de un anumit nivel avem nevoie în primul rând de materie umană. Adversarul a fost extrem de valoros. Dacă nu am fi primit acel gol cred că altfel s-ar fi desfăşurat partida. Da, s-a calificat echipa care trebuia, chiar dacă ne-a dat un gol din ofsaid, chiar dacă ni s-a refuzat un penalty, asta este situaţia", a spus Victor Piţurcă după meciul disputat aseară pe Arena Naţională, şi încheiat la egalitate, 1-1.

Acesta a vorbit și despre elevii săi, despre care a avut numai cuvinte de laudă. "Mi-au plăcut toți jucătorii. Au luptat. Tot meciul au luptat pe viață și pe moarte. Nu am ce să zic de public, dacă ei au venit pe stadion să ceară demisia cuiva. Asta e viața noastră în fotbal. Noi eram fericiți dacă am fi câștigat, așa, sunt fericiți grecii. Am făcut lucruri extraordinare în ultimii doi ani de zile. I-am felicitat pentru că au făcut tot ce a depins de ei", a spus Piţurcă.

El a precizat că speră ca în preliminariile viitoare, pentru Campionatul European, România să obţină calificarea. "Sunt foarte amărât, supărat în acest moment", a adăugat selecţionerul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara care va dispărea de pe fața pământului în maxim 25 de ani. Transformările pe care le vom vedea cu toții...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Tallulah, fiica lui Bruce Willis, mărturisiri sfâșietoare despre lupta cu anorexia: „Am avut nevoie de un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Cu ce pensie rămâi după plata CASS și a impozitului? Pierzi 380 lei la o pensie de 5.000 lei
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Frumoasa soție a lui Mark Wahlberg a împlinit 47 de ani. Actorul și Rhea au patru copii împreună: "Familia...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...