Digi Sport va difuza meciurile din LaLiga până în 2024

Data publicării:
LaLiga Digi Sport

Digi Sport a achiziționat drepturile de difuzare și va transmite și următoarele trei sezoane ale campionatului spaniol de fotbal, LaLiga (2021/2022, 2022/2023 și 2023/2024), cea mai importantă competiție profesionistă de fotbal din Spania și una dintre cele mai valoroase ligi din lume.

„Suntem încântați să le aducem abonaților DIGI vestea bună a prelungirii drepturilor de difuzare pentru LaLiga, unul dintre campionatele europene cu tradiție și succes la public, care, alături de celelalte competiții premium din fotbal, tenis, handbal, motorsport, contribuie la performanța obținută constant de platforma TV Digi Sport. Datorită calității programelor difuzate de Digi Sport (1, 2, 3, 4), platforma noastră este lider pe segmentul canalelor tematice sportive din România, înregistrând anul acesta o audiență generală de peste 100.000 de telespectatori la nivel național (cumulat)”, a declarat Mircea Șai, manager de proiect Digi Sport.

De la înființarea campionatului, în 1929, Real Madrid și-a adjudecat cele mai multe trofee (34), fiind și câștigătoarea ediției 2019/2020, iar FC Barcelona deține 26 de trofee. Unul dintre cele mai așteptate meciuri din ligă este „El Clasico”, confruntarea între cele două mari rivale, Real Madrid și FC Barcelona. Confruntările de senzație dintre Real Madrid și FC Barcelona vor putea fi urmărite în următoarele trei sezoane atât pe Digi Sport, cât și pe Digi 4K. În sezonul actual al ligii, lupta pentru titlu se dă între cele două cluburi madrilene, Atletico Madrid, liderul campionatului în prezent, și echipa antrenată de Zinedine Zidane, Real Madrid.

Cele mai importante meciuri din acest sezon, în care se va decide deținătoarea trofeului, se vor disputa sâmbătă, 22 mai, de la ora 19:00. Atletico Madrid se va confrunta cu Valladolid, pe Digi Sport 2, iar pe Digi Sport 3, Real Madrid va întâlni Villarreal. Meciurile de duminică vor stabili clasamentul final. Începând cu etapa anterioară a ligii, unele dintre meciuri s-au putut disputa, cu public în tribune, până la 30% din capacitatea acestora sau maximum 5.000 de spectatori, doar în comunitățile unde s-au înregistrat mai puțin de 50 de cazuri de COVID-19. La jumătatea lunii mai, Ministerul Sănătății din Spania a anunțat ridicarea unora dintre restricțiile privind accesul la competițiile sportive și a stabilit un set de condiții pentru revenirea publicului în tribune.
Următorul sezon LaLiga, cel de-al 91-lea din istoria campionatului, va începe la 13 august 2021 și se va încheia în mai 2022. Fanii fotbalului spaniol vor putea urmări meciurile dintre cele 20 de echipe care se vor regăsi în LaLiga, primele 17 din clasamentul actualului sezon și trei promovate din Segunda Division.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...