Răzvan Lucescu a fost suspendat patru luni de Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal. Reacţia clubului PAOK

Data actualizării: Data publicării:
razvan lucescu la marginea terenului
Răzvan Lucescu. Foto: Profimedia

Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena.

Sancţiunea, care intră în vigoare odată cu dictarea ei, începând cu 30 decembrie 2024, a fost dată pentru incidentele de după meciul din cupă dintre PAOK Salonic şi AEK Atena, din 18 decembrie, meci pierdut de alb-negrii cu scorul de 0-1. După meci, fanii lui AEK i-au provocat pe Răzvan Lucescu şi pe ceilalţi membri ai corpului de antrenori, iar Lucescu jr a fost filmat în timp ce încerca să coboare din autobuzul echipei sale pentru a se confrunta cu un suporter advers. Deşi a fost ţinut de alţi membrii ai staff-ului şi a şi căzut pe scările autobuzului din cauza îmbulzelii, Răzvan Lucescu părea a fi foarte nervos şi nu a putut fi oprit să-l urmărească pe suporterul respectiv decât de intervenţia poliţiştilor.

Comisia de Disciplină a federaţiei elene a dictat luni o sancţiune foarte severă şi fără precedent în fotbalul grec: Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni, timp în care tehnicianul român nu va avea voie să stea pe banca echipei PAOK sau să intre în vestiare pe întreaga durată a partidelor formaţiei sale. El va trebui să plătească şi o amendă de 15.000 de euro, informează News.ro.

Lucescu jr va rata astfel zece meciuri de campionat şi cel puţin un meci din Cupa Greciei, adică exact returul cu AEK Atena, din 9 ianuarie.

Pe lângă Lucescu, au fost amendaţi şi alţi membri ai staff-ului: Pantelis Konstantinidis, Georgios Tsonakas, Georgios Theodoridis şi Athanasios Kapoulas. Fiecare dintre ei a primit o amendă de 15.000 de euro,pentru implicarea lor în incident, în timp ce clubul PAOK Salonic a fost amendat cu 30.000 de euro.

Clubul AEK Atena a fost amendat cu 7.500 de euro, iar patronul Marios Iliopoulos a primit un avertisment pentru faptul că a intrat în vestiarul lui PAOK.

Clubul din Salonic a emis un comunicat şi a anunţat că va depune memoriu la Comisia de Apel:

„Comisia de disciplină încearcă să distrugă PAOK, privând echipa de antrenor aproape până la sfârşitul sezonului.

Decizia judecătorilor obişnuiţi ai Corpului de Primă Instanţă este rezultatul unei politici care îl vrea pe «enervantul» Lucescu vinovat de toate relele fotbalului grec.

Faptul că pedeapsa include numele kinetoterapeutului Athanasios Kapoulas, care se afla în vestiar la momentul incidentului, demonstrează că nici măcar acest filmuleţ nu a fost examinat, ci doar plângerea AEK, care oricum e plină de fantezii.

Este de la sine înţeles că aşteptăm corectarea deciziei la Comisia de Apel. În plus, decizia primei instanţe ne informează despre ce este acceptabil şi ce nu în găzduirea echipelor adverse. Vom respecta decizia într-un efort de a sprijini activitatea lor împotriva violenţei”, scrie în comunicatul clubului PAOK.

Răzvan Lucescu: „Nedrept. Așa lucrează sistemul”

La scurt timp de la decizia Comisiei, Răzvan Lucescu a oferit și o primă reacție și a criticat vehement sistemul din Grecia, relatează Digi Sport.

De asemenea, antrenorul român a vorbit despre incidentele petrecute în 2018, când patronul lui PAOK a intrat cu pistolul pe teren, dar și despre titlul de campion cucerit în 2019.

„Mi se confirmă încă o dată că tot ceea ce am spus este adevărat. Sistemul vrea să lovească în mine, în PAOK, același sistem care protejează formațiile din Atena.

Când s-au întâmplat lucruri oarecum similare, în cu totul alte situații, s-au închis ochii și nu s-a sesizat absolut nimeni.

Ăsta e sistemul, nu avem ce face, decât să strângem rândurile și mai mult, să ne unim, să nu cedăm, să luptăm pentru gloria și mândria Salonicului și a lui PAOK.

Iar replica noastră să vină ca în 2019, pe teren. Și să fim din nou învingători. Știu tot ce se petrece din 2018 încoace, când ne-a fost furat campionatul. Și atunci, și acum, o lovitură nedreaptă.

La ceea ce s-a întâmplat, și un meci de suspendare ar fi fost o pedeapsa nedreaptă. Așa lucrează sistemul anti PAOK. Sistemul care favorizează Atena.

Vor să ne destabilizeze prin orice mijloace. Dar vom răspunde ca în 2019, pe teren, cu forță.”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit gsp.ro.

Antrenorul român este acuzat că a agresat un suporter al lui AEK Atena

Sancțiunile vin după ce AEK a prezentat un filmuleț în care Răzvan Lucescu și colegii săi din staff-ul lui PAOK ar fi agresat câțiva suporteri ai lui AEK, în parcarea stadionului, scrie Digi Sport.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În primele imagini apărute de la scandal, se putea observa doar cum Răzvan Lucescu se grăbește să coboare scările autocarului și chiar pare la un moment dat că se împiedică și cade.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul obligatoriu când înmatriculezi o maşină. Mulţi nu ştiu că trebuie să îl aibă şi pierd timp
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...