Campioana CSM Bucureşti a învins joi, în deplasare, formaţia Dunărea Brăila, scor 35-28 (21-12), în penultima etapă a sezonului, şi îşi trece în palmares titlul naţional din acest an, al 8-lea în total. Medaliile şi tricourile de campioane vor fi oferite jucătoarelor de la CSM duminică, după ultimul meci din cariera Cristinei Neagu, cu Corona Braşov.
În urma rezultatului de joi, CSM Bucureşti adună 61 de puncte, iar deznodământul confruntării din ultima etapă, cu echipa clasată pe locul 2, Corona Braşov (55), nu mai poate schimba ierarhia la vârf, care este completată cu Gloria Bistriţa (49 puncte).
Etapa a 26-a programează meciuri duminică, iar la finalul acestora se vor cunoaşte exact şi echipele clasate pe locurile 4-5, ultimele care vor duce în cupele europene. CSM Bucureşti, în calitate de campioană, va evolua fără probleme în Liga Campionilor.
Meciul CSM Bucureşti – Corona Braşov, între echipele de pe locurile 1-2, va avea loc de la ora 15.00.
Revenind la titlul naţional pe care CSM Bucureşti şi l-a asigurat joi, prin victoria cu Dunărea Brăila, este cel de-al 8-lea din palmares.
În acest sezon, CSM a mai câştigat Cupa României, dar şi Supercupa României în deschiderea stagiunii, astfel că încheie cu trei trofee, la ultimul sezon din cariera căpitanului său, Cristina Neagu.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.