Meciul Simona Halep – Karolina Pliskova, contând pentru semifinalele Miami Open, va avea loc în noaptea de joi spre vineri, nu înainte de ora 03.00 AM, conform programului anunţat de organizatori. Confruntarea va fi ultima din programul zilei de joi şi de va desfăşura pe terenul central, Stadium.
Anul trecut, Simona Halep a ajuns până în turul al treilea la competiţia din Florida, când a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska. Foto: Guliver/GettyImages
De la ora 19.00, pe Stadium va avea loc cealaltă semifinală de simplu feminin, Anett Kontaveit (Estonia, cap de serie 21) – Ashleigh Barty (Australia, cap de serie 12).
Acest meci va fi urmat de două confruntări de pe tabloul de simplu masculin de la Miami, Denis Shapovalov (Canada), cap de serie 20 – Frances Tiafoe (SUA), cap de serie 28, nu înainte de ora 21.00, şi Kevin Anderson (Africa de Sud), cap de serie 6 – Roger Federer (Elveţia), favorit 4, nu înainte de 01.00 (ora locală 19.00).
Apoi, nu înainte de la ora locală 21.00 (03.00, ora României), va avea loc meciul dintre Halep, numărul 3 mondial şi favorită 2, şi jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 7 WTA şi favorită 5. Dacă o va învinge pe Pliskova, Halep va reveni pe primul loc WTA.
Simona Halep şi Karolina Pliskova au mai fost adversare de nouă ori, iar românca a câştigat şapte din aceste confruntări. Ultima dată, cele două sportive s-au întâlnit în Cupa Federaţiei, când câştigătoare a fost Halep.
Anul trecut, Simona Halep a ajuns până în turul al treilea la competiţia din Florida, când a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, scor 3-6, 6-2, 6-3.
Jucătoarea română a obţinut cel mai bun rezultat la Miami în 2015, când a fost eliminată în semifinale de Serena Williams.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 137 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.