Simona Halep, înaintea meciului cu Maria Sharapova: „Mereu a fost greu contra ei”

Data actualizării: Data publicării:
halep roma

Simona Halep, locul 1 WTA, a învins-o vineri seară pe Caroline Garcia, locul 7 WTA, în două seturi, scor 6-2, 6-3. Constănțeanca va juca în semifinale cu Maria Șarapova. Grație și eliminării Carolinei Wozniacki, românca și-a asigurat primul loc în clasamentul feminin, așa că va fi cap de serie numărul 1 la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului.

halep meci live

Meciul de tenis dintre Halep și Garcia poate fi urmărit online de către abonații RCS & RDS aici.

Halep: Ştiu că va fi greu contra Mariei Şarapova, toate meciurile contra ei sunt grele, dar voi da totul pe teren şi vom vedea ce va fi

Simona Halep, liderul WTA, a declarat că se aşteaptă la un meci greu cu Maria Şarapova, sâmbătă, în semifinale la turneul de la Roma, subliniind că tot ce îşi doreşte este să-şi facă jocul şi să dea totul pe teren.

"Mă aştept la un meci greu, mereu a fost greu contra eu. Dar ştiu că am şansa mea, aşa că dacă îmi fac jocul, va fi un meci bun. Voi încerca să dau tot ce am mai bun să câştig meciul. Voi intra pe teren şi voi încerca să dau tot ce am mai bun. Asta îmi doresc. Nu mă gândesc la meciurile de dinainte. Mă gândesc doar la acest meci", a declarat Halep, citată de News.ro.

Simona Halep a menţionat, după meciul cu Caroline Garcia, că a jucat cu încredere şi se bucură că a reuşit să-şi menţină locul 1 mondial. "Ştiam că am nevoie de victorie pentru a rămâne pe locul 1. Sunt foarte fericită că am reuşit să-mi menţin locul 1 câştigând meciul meu, este un sentiment minunat. Nu am simţit nicio presiune şi am jucat relaxată. Nu mă gândesc prea mult la asta, dar a fost plăcut să ştiu că am lucrat pentru numărul 1".

Rusoaica Șarapova are 7-1 în întâlnirile directe cu Simona, dar a petrecut mult mai mult timp pe teren în capitala Italiei, ceea ce poate deveni un avantaj pentru Simona. 

Simona nu s-a gândit încă la ce tactică va aborda. „Nu am avut timp să mă gândesc la asta, dar nu o să fac nimic special. O să încerc să mă recuperez cât se poate de bine şi voi încerca să dau tot ce am mai bun pentru a câştiga. E posibil să conteze şi aspectul fizic, dar nu se ştie. Eu mă simt odihnită, mă simt bine, sunt încrezătoare, dar vedem mâine ce va fi pe teren”, a declarat Halep, citată de digisport.ro.

Întrebată, în glumă, dacă se va inspira de la Monica Niculescuînvingătoare în faţa Șarapovei la Doha, în februarie, liderul ierarhiei WTA a răspuns: „Nu pot să fac nimic din ce face Monica, suntem total diferite, iar slice-ul ei e mult mai bun decât al meu. O să-mi păstrez stilul meu de joc şi o să încerc să câştig cu armele mele”. 

Deși parcă încă sunt vii regretele înfrângerii în finala de la Roland Garros din 2014, totuși, în ultima dispută directă cu Șarapova, Halep i-a administrat o adevărată lecţie rusoaicei: la Beijing, în 2017, s-a impus cu 6-2, 6-2.

Cele şapte victorii ale Mariei Sharapova în faţa Simonei Halep s-au petrecut astfel: în 2012, Sharapova s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câştigat în primul tur la Beijing în acelaşi an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros. Tot în 2014 învingea şi în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. În 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica se impunea cu 6-4, 6-4, pentru ca anul trecut, în primul tur la US Open, Sharapova să câştige cu 6-4, 4-6, 6-3.

Semifinala de la Roma, Halep - Sharapova, va fi în direct pe Digi Sport sâmbătă, de la ora 18:00. Confruntarea poate fi urmărită şi în format LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.

În cealaltă semifinală se vor înfrunta estona Anett Kontaveit, locul 26 WTA, revelația acestui turneu de la Roma,  și favorita 4, ucraineanca Elina Svitolina.

Caroline Garcia după meciul cu Halep din sferturi la Roma: M-a neutralizat complet

Jucătoarea franceză Caroline Garcia a declarat, vineri seară, după ce a fost învinsă de Simona Halep în sferturi la Roma, că românca a neutralizat-o complet şi nu şi-a putut face jocul.

„Este o înfrângere clară. Halep a jucat foarte bine, dar şi eu am făcut o grămadă de greşeli. Ea a avut un joc precis şi m-a neutralizat complet. Nu am putut să-mi exprima jocul, nu am reuşit să găsesc o soluţie. Cum nu reuşeam, imediat greşeam. Serviciul meu nu a fost bun, nu am fost eficientă şi am făcut cadou multe puncte”, și-a analizat jocul Garcia.

Actualizare 23:38. Simona Halep câștigă și al doilea set, scor 6-3, și se va duela în semifinalele turneului de la Roma cu rusoaica Maria Șarapova, sâmbătă de la ora 18:00. 

Pentru accederea în semifinale, Halep va primi 126.590 de euro şi 350 de puncte WTA.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Actualizare 22:57. Simona Halep și-a adjudecat primul set, scor 6-2.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cum a reușit asta de atât de departe? E prea bună!”, a spus comentatoarea meciului.


Actualizare 22.25. A început meciul dintre Simona Halep și Caroline Garcia. Sportiva din Franța are primul serviciu. 


Actualizare 21:55. Djokovic a câştigat meciul cu Nishikori, scor 2-6, 6-1, 6-3, după aproape două ore şi jumătate de joc. Urmează meciul Halep - Garcia.

Actualizare: Partida de tenis Halep - Garcia va începe după ora 22:00. 

Dacă va trece de Caroline Garcia, Halep va juca în semifinale contra Mariei Șarapova. În plus, după înfrângerea danezei Caroline Wozniacki, Simona este sigură că își va păstra locul 1 WTA.


Caroline Garcia a învins-o pe Sloane Stephens cu scorul de 6-1, 7-6 (7), într-o oră şi 33 de minute. Meciul dintre Simona Halep şi Caroline Garcia se va disputa pe terenul principal, vineri, după ora 22:00.

Confruntarea de vineri va fi a cincea dintre cele două sportive. Simona Halep a câştigat până acum trei meciuri împotriva Carolinei Garcia, iar jucătoarea franceză s-a impus o dată în faţa româncei.

MECIUL VA FI LIVE PE DIGI SPORT 2

Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roma, după ce adversara ei, americanca Madison Keys, locul 14 WTA, a declarat forfait înaintea întâlnirii care era programată joi. Madison Keys a acuzat dureri la nivelul spatelui și a declarat că și-a dorit să fie în formă pentru meciul cu Halep, dar că este nevoită să ia o pauză de refacere, din cauza problemelor cu spatele. 

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri