Serena Williams, acuzată că lua pilule cu efect de heroină

Data actualizării: Data publicării:
serena-1

serena getty

Klara Koukalova (Cehia, locul 290 WTA, fostă jucătoare de tenis, retrasă din activitate) o atacă pe Serena Williams, pe care o consideră excepție în ceea ce privește regulamentul WADA (Agenția Mondială Antidoping).

Conform spuselor cehoaicei, Klara Koukalova, Serena ar fi primit aprobarea de a folosi medicamente care au același efect ca heroina. Potrivit fișei sale medicale, Serena a folosit de-a lungul timpului oxicodonă, hidromorfonă, prednison și metilprednisolon în anii 2010, 2014 și 2015.

„Sunt mai dezamagită de modul în care toate pastilele pe care le lua Serena Williams au fost băgate pur și simplu sub covor, totul fiind mușamalizat. Ea a avut acordul WADA (Agenția Mondială Antidoping) pentru a lua diferite pastile. Efectul unora dintre ele este precum cel al heroinei, iți dau o stare de euforie. Jucam aparent împotriva unei jucătoare Serena care era accidentată și care avea probleme, până când hackerii au scos la iveala adevărul. Dar, dintr-o dată, totul s-a mușamalizat și nimeni nu a mai vorbit despre treaba asta cu dopajul. Am avut tot felul de alergii și am fost nevoită să dovedesc acest lucru catre WADA, le-am trimis rezultatele testelor mele. Ei au decis că aș putea să folosesc un inhalator de șapte sau opt ori pe zi. Au fost stricți în legătură cu acest lucru, iar la ceva timp aflu de toate substanțele pe care le lua Serena fără nicio problemă... Sunt foarte dezamăgită” , povestește Klara Koukalova.

Întrebată care este meciul care i-a marcat cariera, Klara Koukalova a răspuns că cel din 2012, în turul patru de la Roland Garros, unde Maria Sharapova a reușit cu greu să o învingă pe jucătoarea din Cehia, scor 6-4 6-7(5) 6-2.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...