Tatăl lui Novak Djokovici a anunțat când se va retrage fiul său: Nu trebuie să fii expert ca să vezi

Data actualizării: Data publicării:
Novak Djokovici, trist pe terenul de tenis
Novak Djokovic. Foto: Profimedia

Srdjan Djokovici a fost întotdeauna deschis în a-și exprima opiniile, inclusiv în dezbaterea privind vaccinul obligatoriu pentru participarea fiului său, Novak (34 de ani), la Australian Open. El a vorbit din nou presei sârbe, despre ceea ce crede că va realiza fiul său și cât timp va continua cariera sa.

„Va câștiga cel puțin încă două titluri la Wimbledon și alte câteva Grand Slam-uri. Cu siguranță... Vă îndoiți de asta? Nu trebuie să fii expert ca să vezi, Novak va mai juca încă doi sau trei ani, va fi suficient”, a declarat Djokovici senior, la K1 TV.

El a vorbit și despre înfrângerea suferită în finala US Open, în fața lui Daniil Medvedev, și despre cum l-a afectat, potrivit sursei citate de Mediafax.

„Asta l-a supărat, dar principala înfrângere este jocul fantastic al lui Medvedev. Asta este situația. Fiul meu a fost învățat că sportul este format din victorii și înfrângeri, că așa cum accepți victoria, așa faci și cu înfrângerea. I-am spus de multe ori în timpul carierei sale că atunci când joacă prost și câștigă, asta nu e bine”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au descoperit medicii la autopsia lui Emanuel, medicul de 28 ani găsit mort în locuința sa. Care ar fi...
Digi FM
Adrian Mutu și-a sărbătorit fiul cel mic: "La mulți ani, iubitul meu!". Fostul fotbalist are patru copii din...
Pro FM
Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în spațiu: "Ce dramatic! Ați fost acolo...
Film Now
Nick Moran, actorul din „Harry Potter”, în stare gravă: „S-ar putea să nu mai vorbească niciodată” după o...
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei, aviz negativ la CSM. De ce nu sunt șanse să fie adoptată?
Digi FM
Doi medici rezidenți, angajați în cel mai mare spital din Iași, au murit la distanță de două săptămâni...
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...