Un bărbat din Bihor a fost reținut pentru că a ucis un câine cu furca și a turnat benzină și i-a dat foc altuia

Data publicării:
stapan mangaie cainele
Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bărbat de 77 de ani din Bihor a fost reținut, joi, după ce a schingiuit doi câini, dintre care unul a murit. Animalele aparțineau unor vecine de-ale bărbatului, spun polițiștii, care descriu cruzimea cu care acesta a acționat. 

Vă avertizăm! Urmează informații cu puternic impact emoțional! 

Faptele, spun polițiștii, au avut loc în comuna Holod, județul Bihor.

"În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de la protecția animalelor îl bănuiesc pe acesta că, la 7 aprilie 2023, ar fi ucis un câine, de rasă comună, care aparținea unei localnice, vecină cu acesta, după ce l-ar fi prins într-un laț, iar apoi i-ar fi aplicat lovituri cu o furcă", se arată în comunicatul IPJ Bihor.

Individul nu s-ar afla la primul gest de acest fel, spun polițiștii.

"Același bărbat este bănuit că, la sfârșitul lunii martie 2023, ar fi schingiuit un alt câine, de rasă comună, care aparține unei localnice, tot vecină a acestuia, prin aceea că l-ar fi prins într-un laț, apoi ar fi turnat benzină pe el și l-ar fi incendiat, cu intenția de a-l ucide. Câinele a suferit grave leziuni în urma incidentului", transmite IPJ Bihor.

Bărbatul va fi prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea dispunerii de măsuri legale față de acesta. Potrivit legii, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri