Un bărbat din Mureș a pretins, timp de un an, că este polițist, cu o legitimație falsă pe care și-o făcuse singur

Data publicării:
legitimatie falsa de politist
Bărbatul își confecționase singur o legitimație falsă de polițist. Sursa: colaj foto IPJ Mureș / punctul.ro

Un bărbat de 31 de ani din Târgu Mureș a fost reținut joi pentru 24 de ore, după ce oamenii legii au descoperit în casa lui o legitimație falsă de polițist. Bărbatul era în vizorul autorităților de aproximativ o lună și este acuzat de fals material în înscrisuri oficiale, transmite Agerpres.

Bărbatul, spun anchetatorii, își confecționase singur legitimația falsă de polițist, în cursul anului trecut. Se recomanda ca fiind agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş - Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Joi, însă, adevărații polițiști au descins în locuința lui.

"În cursul zilei de 25 mai 2023, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş - Biroul Combaterea Infracţiunilor Contra Patrimoniului şi Grupări Infracţionale au efectuat o percheziţie, în Târgu-Mureş, la locuinţa unui bărbat de 31 de ani, bănuit că şi-ar fi confecţionat o legitimaţie de poliţie falsă. Acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. În fapt, în baza activităţilor investigative derulate şi a informaţiilor obţinute, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, la data de 27 aprilie 2023, cu privire la faptul că cel în cauză şi-ar fi confecţionat o legitimaţie de poliţie falsă, cu care s-ar fi recomandat mai multor persoane din municipiul Târgu-Mureş ca fiind poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş - Serviciul pentru Acţiuni Speciale. De asemenea, cercetările au relevat faptul că acesta şi-ar fi confecţionat singur legitimaţia şi s-ar fi recomandat a fi poliţist începând cu anul 2022", a transmis IPJ Mureş pentru sursa citată.

În timpul percheziţiei, poliţiştii au descoperit şi au confiscat legitimaţia în cauză, iar bărbatul a fost dus la audieri. Falsul polițist a fost reținut pentru 24 de ore pentru fals material în înscrisuri oficiale.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri