Un șofer din Ploiești este executat silit pentru o amendă din 2011, de care nici nu știa

Data actualizării: Data publicării:
executare silita rovinieta
Sursa foto: Observatorul Prahovean

Un bărbat din Ploiești s-a trezit, dupa 12 ani, că este executat silit pentru aproximativ 140 de lei. Suma reprezintă o contravenție din noiembrie 2011, pentru neplata rovinietei, se pare. Șoferul, care s-a ales cu poprire pe salariu, spune că nici nu știa de amenda în cauză. "O plăteam, că eu sunt corect, dar nu am știut de ea!", a declarat bărbatul pentru Observatorul Prahovean.

Bărbatul de 56 de ani din Ploiești a primit înștiințarea prin poștă pe 1 septembrie 2023. A aflat astfel că este executat silit pentru suma de 28 de euro (echivalentul în lei) pentru neplata unei amenzi date, conform procesului verbal menționat în adresă, în luna noiembrie 2011.

Bărbatul a sunat la executorul judecătoresc să afle despre ce amendă este vorba însă, spune el, nu a fost lămurit de doamna care i-a răspuns la telefon. În 2010, când a fost introdusă rovinieta electronică, valoarea acesteia era de fix 28 de euro.

Potrivit documentelor obținute de jurnaliștii de la Observatorul Prahovean, procesul verbal de constatare a contravenției datează din 2011, dosarul de executare silită a fost întocmit în 2014, și, 9 ani mai târziu, în 2023, bărbatul a primit înștiințarea că este executat silit din cauza unei datorii către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Șoferul spune că nu știa de amenda în cauză. "O plăteam, că eu sunt corect, dar nu am știut de ea!", a declarat bărbatul pentru sursa citată. Pe lângă cei 28 de euro, bărbatul va trebui să achite alți 387,52 de lei, reprezentând cheltuieli de executare silită. 

Un exemplar al înștiințării trimise de executorul judecătoresc a fost primit luni, 4 septembrie 2023, și de firma la care este angajat bărbatul. Șefii l-au anunțat deja pe prahovean că vor da curs popririi.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Șefa CSM a scris la UE ca pensiile speciale să nu fie tăiate. O așteaptă o pensie de 30.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu