Un tânăr de 26 de ani a murit, după ce TIR-ul pe care îl conducea a intrat pe contrasens, s-a izbit de o dubă și s-a răsturnat

Data publicării:
accident
Un tânăr de 26 de ani a murit, după ce TIR-ul pe care îl conducea a intrat pe contrasens, s-a izbit de o dubă și s-a răsturnat. Foto: news.ro

Un tânăr de 26 de ani din Republica Moldova a murit, iar o femeie a fost rănită intr-un accident rutier produs, sâmbătă, în judeţul Galaţi.

Conform IPJ Galaţi, accidentul s-a produs pe DE 581, în afara localităţii Cosmeşti.

”Din verificările preliminare efectuate la faţa locului de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, s-a stabilit faptul că un tânăr, cu vârsta de 26 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un autotren, prevăzut cu semiremorcă, înmatriculat în Republica Moldova şi încărcat cu şampanie, pe DE 581, dinspre localitatea Cosmeşti către localitatea Tişiţa, într-o curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza de deplasare, astfel că a pătruns pe sensul opus de mers şi s-a răsturnat pe partea stângă intrând în coliziunea frontală cu o autoutilitară care era condusă regulamentar, din sens invers, de un femeie, cu vârsta de 50 de ani, domiciliată în oraşul Târgu Frumos, din judeţul Iaşi”, anunţă IPJ Galaţi, potrivit news.ro.

În urma impactului, conducătorul TIR-ului a decedat, iar conducătoarea autoutilitarei a fost rănită uşor şi a fost preluată şi transportată la spital.

Traficul rutier a fost blocat circa o oră pe ambele sensuri de mers, iar apoi s-a circulat alternativ pe o singură bandă de mers până la degajarea completă a carosabilului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri