Centru privat de dializă, amendat cu 30.000 de lei după ce 9 persoane au fost confirmate cu Covid-19. Activitatea a fost suspendată

Data actualizării: Data publicării:
„Ucigașul tăcut” cu simptome asemănătoare gripei și COVID-19. Cum vă puteți proteja
Foto: Getty Images

Direcția de Sănătate Publică din București a demarat o anchetă epidemiologică la un centru de dializă privat din Capitală, după ce ieri, la unul din punctele de lucru 9 persoane au fost confirmate pozitiv cu Covid-19.

Au fost prelevate în total 40 de probe. Pentru 20 de probe au fost primite rezultatele, iar 9 au fost confirmate pozitiv. Celelalte 20 de probe urmează să fie lucrate în centrele acreditate în perioada următoare, potrivit unui comunicat de presă.

DSP București a verificat de asemenea modul de funcționare și acreditare al celor 6 puncte de lucru ale centrului și au decis suspendarea activității centrului de dializă-spitalizare de zi până la remedierea deficiențelor constatate.

Inspectorii sanitari au constatat că unitatea nu respectă structura funcțională autorizată referiroare la numărul de paturi și că nu au fost luate măsuri pentru prevenirea sau limitarea infectării cu Covid-19. Asfel, nu era asigurată o distanță minimă corespunzatoare în spațiul de așteptare/recepție pentru pacienți, personalul nu purta echipament complet, nu se respectau procedurile și protocoalele de lucru privind curățenia și dezinfecția, trajul pacienților se făcea în recepție/așteptare și nu a fost efectuată dezinfecția terminală după ce s-a știut de primul pacient confirmat.

Centrul de dializă a fost de asemenea amendat de inspectorii sanitari cu 30.000 lei.

Editor web: M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...