UE include Coreea de Sud pe lista paradisurilor fiscale

Data publicării:
coreea de sud paradis fiscal

UE a anunțat lista neagră a paradisurilor fiscale, cuprinzând 17 jurisdicții din afara UE.

Miniștrii de Finanțe din statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marți o listă neagră a paradisurilor fiscale, care cuprinde 17 jurisdicții din afara UE care nu cooperează în probleme legate de fiscalitate, a anunțat reprezentantul Franței, Bruno Le Maire, transmite Reuters.

Lista cuprinde: Samoa Americană, Bahrain, Barbados, Grenada, Guam, Coreea de Sud, Macao, Insulele Marshall, Mongolia, Namibia, Palau, Panama, Saint Lucia, Samoa, Trinidad și Tobago, Tunisia și Emiratele Arabe Unite, au declarat oficiali ai UE, potrivit Agerpres.ro.

Ministrul francez Finanțe, Bruno Le Maire, a informat că alte 47 de jurisdicții sunt incluse într-o listă "gri", cu țări care s-au angajat să își îmbunătățească practicile în materie de fiscalitate.

Țările de pe lista neagră pot pierde accesul la fondurile europene. Alte posibile contramăsuri vor fi anunțate în săptămânile următoare, a precizat Bruno Le Maire.

Această listă era așteptată cu nerăbdare după recentele scandaluri care au scos la iveală numeroase sisteme de evaziune fiscală, de la 'LuxLeaks' la finele lui 2014, 'Panama Papers' în luna aprilie 2016 și 'Paradise Papers' în luna noiembrie 2017.

În cazul statelor care au decis să respecte solicitările UE, țările dezvoltate au la dispoziție perioada de până la finele lui 2018 pentru a adopta reformele cerute iar țările în curs de dezvoltare pot face același lucru până la finele lui 2019. În ceea ce privește eventualele paradisuri fiscale din Caraibe, devastate de uraganele din luna septembrie, ele vor beneficia de un răgaz suplimentar, până în primăvara lui 2018, pentru a furniza informații.

În orice caz, lista neagră a paradisurilor fiscale ar urma să fie actualizată în mod regulat, au declarat mai multe surse europene.

Vineri, un înalt funcționar european a indicat că lista neagră a UE va cuprinde cel puțin 10 țări. Comparativ, lista neagră elaborată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) conține un singur nume: Trinidad-Tobago.

În acest moment, fiecare țară membră UE are propria sa listă a jurisdicțiilor pe care le consideră mai puțin cooperante în materie de fiscalitate. Criteriile pentru definirea unui paradis fiscal variază foarte mult în rândul statelor membre UE. O eventuală listă neagră a UE ar avea o greutate mai mare, iar jurisdicțiile incluse pe această listă ar pute fi supuse unor sancțiuni dacă nu cooperează.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...