VIDEO. Primele imagini cu trupe britanice în Siria

Data publicării:
bombe siria

Marea Britanie a trimis în Siria vehicule blindate dotate cu mitraliere de calibru mare. Potrivit BBC, unitatea nu ar număra mai mult de 12 experţi militari.

„De mai multe ori, forţele speciale britanice au trecut graniţa din Iordania în Siria, pentru a ajuta Noua Armată Siriană. Puţine grupări au primit un ajutor atât de direct din partea Marii Britanii şi a Statelor Unite”, a transmis corespondentul BBC Quentin Sommerville.

O recunosc şi reprezentanţii rebelilor, chiar dacă şi ei rămân zgârciţi cu detaliile.

„Suntem antrenaţi de forţele speciale ale partenerilor britanici şi americani. Primim de asemenea arme şi echipamente militare de la Pentagon, pe lângă sprijin aerian complet”, a explicat purtătorul de cuvânt al Noii Armate Siriene.

Britanicii şi americanii nu sunt singurii care au militari la sol în Siria. La fel fac şi francezii, după ce preşedintele Francois Hollande a promis că ţara sa, lovită de atentate puse la cale de jihadiştii din Stat Islamic, va face tot posibilul pentru eliminarea acestei organizaţii teroriste. La fel ca Washington şi Londra, Parisul susţine că a trimis doar trupe speciale în Siria, cu misiunea de a-i antrena pe rebelii arabo-kurzi.

Potrivit France Presse, militarii francezi ar face parte dintr-un contingent coordonat de americani. Iniţial, ministerul Apărării de la Paris a recunoscut că are militari la sol doar în Irak, circa 150 de oameni, în regiunea kurdă, cu aceeaşi misiune - de a pregăti forţele locale.  

Citiți și:
ISIS are un serviciu secret de elită care pregătește atentatele din Occident, scrie „The New York Times”
SUA deschid un nou front împotriva ISIS, lansând raiduri aeriene în Libia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Piesa "Water" a făcut-o celebră, nisipul a îmbrăcat-o la Met Gala. Tayla, luată pe sus de 4 bărbați și cărată...
Film Now
Filmul care dă startul sezonului cinematografic de vară cu un debut dezamăgitor: 28 de milioane de dolari, în...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Demi Moore, răvășitoare la MET Gala 2024, într-o rochie cu un croi extravagant. Actrița, prima persoană care...