Afacerea Pokemon Go. Conturi vândute cu sute de euro

Data publicării:
SOFTURI POKEMON GO GETTY

Vând cont Pokemon Go, am 4 dragoniţe, anunţă un jucător care a ajuns la nivelul 32. El a mers zeci de kilometri pe jos, a vânat în continuu, iar acum încearcă să obţină bani pentru munca lui. Cere 100 de euro pentru contul pe care îl are şi susţine că armata lui de pokemoni e foarte puternică.

Alt jucător, altă strategie. Un tânăr se oferă să joace Pokemon Go pentru alţii şi să le dea, apoi, conturile. Promite să ajungă în doar câteva zile măcar la nivelul 20. Ideea de a face bani din joc nu le-a venit, însă, românilor. În Statele Unite, siteurile de anunţuri sunt pline. Un cont poate costa şi 500 de dolari. În armatele de animăluţe virtuale se regăsesc soldaţi rari, pe care nu îi poţi prinde în Europa.

Bogdan Botezatu, expert în securitate cibernetică: „În state nu doar că există o densitate mai mare de pokestopuri, ci şi pokemoni unici pentru America de Nord. Taurus e un pokemon care poate fi prins doar acolo. ”

Şi experţii în IT câştigă sume importante de pe urma jocului. Au creat softuri care păcălesc serverele ce găzduiesc aplicaţia. Cei care sunt leneşi ori nu au timp să cutreiere străzile, pot să plătească şi să-şi aleagă orice loc din lume în care să vâneze. Printr-un algoritm special, programul caută pokemoni pentru ei, îi creşte şi îi face puternici. Scopul este acela de a câştiga bătăliile cu alţi utilizatori.

Bogdan botezatu, expert în securitate cibernetică: „Softurile nu lasă nicio urmă. Dezvoltatorul jocului îşi poate da sema la un moment dat că utilizatorul trişează sistemul prin simplul fapt că respectivul script rulează 24 de ore din 24, ceea ce e imposibil sau că există teleportări la distanţe foarte mari. Dacă ultima locaţie e Bucureşti şi în 10 minute ajungem în New York, este evident că ceva nu funcţionează cum trebuie.”

Trişorii descoperiţi pot să fie suspendaţi pentru câteva ore. Dacă sunt prinşi de mai multe ori, producătorul jocului le poate şterge conturile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...