Twitter lansează „safety mode”. Ce rol va avea noua funcție a rețelei

Data actualizării: Data publicării:
Logo-ul Twitter pe ecranul unui telefon.
Rusia a blocat şi accesul la Twitter pe teritoriul țării Foto: GettyImages

Reţeaua socială Twitter va lansa un safety mode pentru a reduce interacţiunile perturbatoare şi pentru a face conversaţiile mai sănătoase, a anunţat miercuri compania americană, care este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a-i proteja pe utilizatori împotriva urii în mediul online, relatează AFP.

Concret, aşa-numitul safety mode (modul sigur) este o funcţie care blochează temporar, timp de şapte zile, conturile care folosesc limbajul potenţial dăunător cum ar fi insulte, remarci motivate pe ură sau chiar menţiuni repetitive şi nesolicitate.

„Autorii postărilor pe Twitter considerate dăunătoare sau nesolicitate de tehnologia noastră vor fi automat blocaţi, ceea ce înseamnă că ei nu vor mai putea temporar să vă urmărească contul, să vă vadă postările sau să vă trimită mesaje directe, a detaliat Twitter într-un comunicat.

Twitter a precizat că a consultat experţi în securitate online, în sănătate mintală şi în drepturi ale omului în procesul creării acestui instrument şi a adus modificări în consecinţă.

Noua funcţie a fost de asemenea testată în avans de un număr mic de utilizatori, fiind acordată prioritate femeilor jurnalist sau membrilor altor grupuri care ajung deseori ţinta unor abuzuri.

Numeroşi utilizatori se plâng de mult timp că lacunele din politica Twitter permit comentariilor violente şi discriminatorii să rămână online în numeroase cazuri

La fel ca alţi giganţi ai reţelelor de socializare, Twitter le permite utilizatorilor să semnaleze postările pe care le consideră motivate de ură, inclusiv mesaje rasiste, homofobe şi sexiste. Însă numeroşi utilizatori se plâng de mult timp că lacunele din politica Twitter permit comentariilor violente şi discriminatorii să rămână online în numeroase cazuri.

Platforma este dată în judecată în Franţa de şase grupuri antidiscriminare care acuză compania de eşecuri persistente în blocarea comentariilor motivate de ură. Justiţia franceză a dispus în iulie ca Twitter să comunice, în interval de două luni, documente prin care să îşi detalieze mijloacele de luptă împotriva urii online.

Anunţul făcut de Twitter survine la câteva săptămâni după ce concurentul său Instagram (filială a Facebook) a prezentat noi instrumente pentru a lupta împotriva conţinuturilor abuzive şi rasiste, în special în urma unei serii de comentarii motivate de ură împotriva unor fotbalişti de culoare ai echipei Angliei în timpul EURO 2020.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...