Au început controalele la stațiile GPL din țară, după exploziile devastatoare de la Crevedia. În Argeș, din cele patru unități verificate până acum, trei au fost deja închise, transmite prefectul...
Un şofer drogat cu marijuana a provocat un accident rutier, în noaptea de miercuri spre joi, în comuna prahoveană Bălţeşti. Bărbatul și un pasager au fost răniți și transportați la spital.
Un act pus în dezbatere publică de Ministerul Educației prevede că un copil orfan de un singur părinte trebuie să dovedească că este suficient de sărac pentru a merita bursă socială. Este introdusă o...
La 1 septembrie începe ediția de toamnă a programului "Litoralul pentru toţi", prin care românii se pot caza în hotelurile şi pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri...
Unul dintre cele două defibrilatoare gratuite instalate în spațiile publice din Brașov a fost furat. Aparatul costă 11.000 de lei și „nu are nici o valoare în casa unui individ”, transmit medicii...
Un copil de 5 ani care figura în bazele de date ca fiind dispărut, alertă introdusă de autorităţile din Germania, a fost găsit de poliţiştii de frontieră de la Cenad, judeţul Timiş. Copilul a fost...
Părinții Robertei, tânăra ucisă în tragicul accident de la 2 Mai, produs de un șofer drogat, au fost chemați miercuri la sediul Brigăzii Rutiere din București. După audieri, cei doi au discutat cu...
Vijeliile fac prăpăd la final de vară. La Satu Mare, un acoperiș a fost smuls de vânt și doborât peste două mașini parcate. Furtuni violente au fost în mai multe județe din țară, iar atenționările...
Miercuri dimineața au început controalele la toate benzinăriile din București. Inspectorii de muncă vor controla, timp de două săptămâni, dacă cei care au stații GPL respectă legea.
Procurorii DNA - Secția militară se află miercuri dimineața la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița. Ridică documente într-un dosar deschis înainte de exploziile de la...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat marți că cei trei pacienţi în stare foarte gravă, răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, sunt în stare stabilă. Întrebat de jurnaliști dacă există...
Familiile pacienților transferați în spitale din străinătate primesc ajutor din partea românilor stabiliți acolo. Rudele devastate de situația grea prin care trec sunt cazate în casele românilor...
Premierul Marcel Ciolacu spune că așteaptă de la Poliția Română „ să lupte mult mai eficient cu dealerii de droguri”. „Vreau să văd toate efectivele disponibile în stradă, pe urmele tuturor acelor...
Fermierii din sectorul vegetal vor primi un sprijin financiar de 2 lei/litru de motorină, pentru o cantitate de peste 152,4 milioane de litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz...
Meteorologii au emis mai multe coduri galbene și portocalii de vijelii și ploi torențiale. Avertizările vizează jumătatea de vest a țării și vor fi valabile până miercuri la prânz.
Meteorologii anunţă temperaturi peste cele normale până spre sfârşitul lunii septembrie, în cea mai mare parte a ţării. Potrivit prognozei ANM pentru perioada 28.08 - 25.09, în cea de a doua jumătate...
O „problemă tehnică” a afectat sistemele de control al traficului aerian din Marea Britanie, iar companiile aeriene avertizează în privinţa unor întârzieri ale zborurilor, relatează BBC.
Un nou scandal pe litoralul românesc. O turistă i-a luat la rost pe salvamarii care încercau să îi protejeze copiii, care se avântau în mare, deși era arborat steagul roșu.
O femeie din Republica Dominicană trăiește un coșmar după ce angajații unei companii aeriene i-au pierdut cățelușa pe aeroportul din Atlanta, cel mai aglomerat din lume, relatează CNN.
Ministerul de Interne al Regatul Unit ia în considerare monitorizarea cu brăţări electronice a migranților intraţi în ţară ilegal, scrie presa britanică, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Franţa va interzice elevelor să poarte în şcolile de stat abaya, ţinuta largă şi lungă purtată de unele femei musulmane, a anunţat duminică ministrul Educaţiei, potrivit Reuters.
21 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România, de la începutul sezonului şi până joi, arată datele INSP. Totodată, au fost anunţate patru decese.
În Barcelona, temperaturile din timpul nopții au urcat până la aproape 30 de grade Celsius, după ce miercuri, în timpul zilei, au atins un nou record: 38,8 grade. Autoritățile au început să împartă...
Traficul pe Podul peste Dunăre de la Ruse va fi oprit timp ce patru ore pe noapte, în perioada 28-31 august, în fiecare noapte între orele 22:00 şi 02:00. Motivul îl reprezintă realizarea unor...
O fetiță de opt din Fetești a fost găsită de polițiști, singură, într-un tren aflat în Gara Constanța. Copila a fost preluată de specialiştii de la Protecţia Copilului, iar părinţii ei sunt acum...
Un bărbat dintr-o comună din Argeș și-a luat fiica în vârstă de 4 ani și s-a urcat cu ea pe un siloz dintr-o mină dezafectată, amenințând că se aruncă împreună cu copilul. Fiul său a fost cel care a...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus ucrainenilor, în discursul său zilnic care pare înregistrat într-un tren, că se întoarce acasă din turneul european început sâmbătă cu un nou...
Vladimir Putin și-a făcut apariția la summitul din Africa de Sud al țărilor prietene, dar numai virtual. Și nici această intervenție nu a mers bine, pentru că a apărut o eroare și vocea președintelui...
Consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Victoria Stoiciu a coordonat prima întâlnire consultativă, marţi la Palatul Victoria, cu organizaţii non-guvernamentale reprezentative din...
Falsul medic estetician Matteo Politi a fost arestat, marți, în Italia. Bărbatul de 43 de ani a fost prins de poliție în Marghera, Veneția, scrie presa italiană. Politi este condamnat la 3 ani și 10...
Bărbatul suspectat că a ucis-o pe fata concubinei sale, copila de 12 ani al cărui cadavru a fost găsit în lada unei canapele, în București, a fost adus marți în România, din Olanda.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia că mai multe zone din țară sunt vizate de coduri roșu și portocaliu de...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti...
Medicii legişti au constatat că Alexandra Ivanov, tânăra în vârstă de 25 de ani care a decedat după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani, a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă...
Situație revoltătoare la Spitalul Județean Slatina din Județul Olt. Gândacii mișună în saloanele pacienților și în dulapurile unde își țin mâncarea. O echipă Digi24 a surprins chiar momentele în care...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că premierul Marcel Ciolacu „știe ce plusuri îi aduce Victor Ponta”, având în vedere că l-a numit consilier onorific în domeniul rețaliilor...
O comisie specială a parlamentului de la Teheran a aprobat un proiect de lege care impune mai ferm codul vestimentar strict din Iran, transmite agenţia de presă Tasnim, preluată de dpa și Agerpres.
50.000 de șoferi care au provocat accidente sau au comis alte infracțiuni în trafic nu au primit nicio zi de închisoare. Chiar ministrul Justiției spune că jumătate dintre condamnările cu suspendare...
O femeie în vârstă de 49 de ani a stârnit revolta arădenilor după ce s-a dezbrăcat și s-a întins goală la plajă într-un parc din oraș. Trecătorii au sunat la 112, iar polițiștii au amendat-o.
Un bărbat de 58 de ani din Lupeni, judeţul Hunedoara, şi-a ucis fiul, în vârstă de 26 de ani, într-un acces de furie. L-a înjunghiat cu un cuţit în braţ şi în piept.
Fugarul urmărit cu focuri de armă în Timișoara este, în continuare, de negăsit. Polițiștii îl caută de cinci zile pe bărbatul care a dispărut de sub nasul oamenilor legii. Pe numele său există un...
În curând vom putea comanda la restaurante coaste pe bază de plante, cu oase comestibile. Primele astfel de preparate vor fi disponibile de la sfârșitul lunii august în Marea Britanie, UE și SUA, a...
Prima Academie pentru ciobani din Bulgaria, Po Todorovi Koshari, şi-a deschis porţile în apropiere de satul Vlahi (sud-vestul Bulgariei). Academia intenţionează să reunească oameni care doresc să...
Un agent imobiliar din Iran a fost arestat pentru că a vândut un apartament unui câine. Bărbatul este acuzat de „subminarea valorilor morale”, transmite AFP, preluată de Agerpres.
O ambarcaţiunea cu cinci persoane la bord plutea în derivă pe Dunăre, în zona Chiciu din Călăraşi, duminică dimineaţa, iar poliţiştii au stabilit că aceasta se lovise o barjă ancorată. Cele cinci...
Șoferul de 19 ani care s-a urcat drogat la volan, a lovit în plin un grup de tineri și a ucis doi dintre ei, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Una dintre persoanele căutate în marea învolburată a fost adusă la mal de valuri. Este vorba despre turistul care a fost luat de valuri la Eforie Nord, vineri, în timp ce încerca să salveze un tată...