A fost promulgată legea care prevede sancțiuni mai aspre pentru parlamentarii care absentează nemotivat de la ședințe

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
parlamentul romaniei vot
Sursa: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, miercuri, legea privind modificarea şi completarea Statutului senatorilor şi deputaţilor, astfel încât parlamentarii care lipsesc nemotivat de la şedinţe vor fi sancţionaţi cu reţinerea a 5% din indemnizaţie pentru fiecare zi în care absentează.

„Neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, în cadrul programului şi ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, se consideră absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor", se arată în lege, potrivit Agerpres.

Actul normativ prevede, de asemenea, că deputaţii şi senatorii depun odată cu declaraţia de avere şi declaraţia de interese, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, un curriculum vitae, iar acesta se publică pe pagina de internet a instituţiei.