Inspectorii antifraudă au identificat o firmă de tip „conductă” în Bistrița. Prejudiciu de peste 1,8 mil lei la bugetul de stat

Redacția Digi Economic Data publicării:
Antifrauda la DNA
sursa: DGAF

Inspectorii antifraudă au descoperit, în urma unui control la o societate din județul Bistrița-Năsăud, un prejudiciu la bugetul de stat de peste 1,8 milioane de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Firma are ca obiect de activitate declarat „Extracția pietrișului și nisipului, extracția argilei și caolinului”, dar „nu deține și nu a deținut o balastieră, nu a prezentat documente care să ateste acest lucru și nu deține utilaje, societatea având un singur angajat, reprezentat de personal de serviciu”, anunță, luni, ANAF. 

Inspectorii au constatat că societatea și-a construit profilul unei firme de tip „conductă”, în perioada decembrie 2023 - aprilie 2025, aceasta înregistrând în evidențele contabile atât operațiuni de achiziție fictive de la mai multe societăți din județul Iași, cât și livrări fictive către societăți din județul Bistrița-Năsăud, în cuantum de peste 6 milioane de lei.

Astfel, a cauzat un prejudiciu la bugetul de stat de peste 1,8 milioane de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit. 

„Menționăm că, pentru îngreunarea efectuării constatărilor și totodată pentru crearea unei aparente activități licite, societatea în cauză a prezentat contracte false de achiziție și de închiriere de terenuri pentru exploatarea balastrului. 

Inspectorii antifraudă au identificat, ca persoană intermediară, un reprezentant al unei societăți beneficiare ale acestor facturi și care exploatează agregate de balastieră în zonă.  Controalele vor continua și la beneficiarii care au primit și înregistrat facturi cu produse de balastieră, având societatea verificată ca furnizor de facturi, verificând-se întreg circuitul creat cu scopul fraudării bugetului statului, prin deducerea ilegală a TVA și a impozitului pe profit”, mai arată sursa citată.