Europa trebuie să crească cheltuielile pentru apărare și să folosească activele rusești pentru a susține Ucraina, spune premierul ceh

Uniunea Europeană ar trebui să utilizeze banii proveniți din activele rusești înghețate pentru a continua să furnizeze sprijin militar Ucrainei și să relaxeze regulile fiscale pentru a stimula cheltuielile de apărare, a declarat luni premierul ceh Petr Fiala.
Cheltuielile pentru apărare ale Cehiei vor crește la 3% din Produsul Intern Brut în câțiva ani, față de aproximativ 2% în 2024, pentru a se adapta la noua realitate geopolitică, a spus Fiala într-un discurs de luni, potrivit Reuters. „Președintele (Donald) Trump a decis să transforme complet politica externă a SUA. Viteza, direcția și retorica sunt cu siguranță surprinzătoare, dar schimbarea focusului Statelor Unite departe de Europa nu ar trebui să ne surprindă”, a declarat Fiala în discursul transmis în direct, la televiziune.
„Obiectivul nostru fundamental trebuie să fie acum o Europă puternică. O Europă care să poată descuraja Rusia de la noi atacuri militare asupra statelor europene suverane”, a mai spus acesta, adăugând că Europa ar trebui să relaxeze regulile fiscale pentru a finanța apărarea și să folosească, de asemenea, 93 de miliarde de euro din fondurile de redresare post-COVID pentru apărare și infrastructura aferentă.
„Pentru a continua sprijinul militar acordat Ucrainei, trebuie să utilizăm banii proveniți din activele rusești înghețate din întreaga Europă”, a declarat el.
Ucraina a găzduit luni lideri europeni pentru a marca trei ani de la războiul început de Rusia împotriva sa, în timp ce oficialii americani de top au rămas departe de eveniment.
Printre vizitatorii de la Kiev s-au numărat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi liderii din Canada, Danemarca, Islanda, Letonia, Lituania, Finlanda, Norvegia, Spania şi Suedia.
Liderii din Albania, Marea Britanie, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Japonia, Moldova, Ţările de Jos, Polonia, România, Elveţia şi Turcia au vorbit prin intermediul unei legături video.