Franța și China au găsit soluția în privința taxelor pe coniac. Producătorii francezi oferă preţuri minime de import

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
bauturi franta coniac
sursa: gettyimages.com/

China și Franța se apropie de un acord în privința coniacului, băutură de export franceză, care deține o cotă importantă din piața chineză a băuturilor alcoolice.

Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au propus, în cadrul discuţiilor menite să încheie disputa comercială dintre Beijing și Paris, preţuri minime de export cuprinse între 20 şi 300 de dolari pe litru.

Prin această măsură, se încearcă evitarea aplicării unor taxe permanente în cuantum de 39%, informează Reuters. Aceste tarife sunt rezultatul unei anchete anti-dumping deschise de China privind coniacul importat din UE, după ce spațiul comunitar a recurs la o mișcare similară în privința importurilor de vehicule electrice (EV) chineze.

Franţa exportă cantităţi imense de băuturi spirtoase în statul asiatic şi este văzută ca principala ţintă a taxelor vamale suplimentare la coniac, după ce Parisul şi-a exprimat sprijinul faţă de eforturile Comisiei Europene de a proteja piața internă față de importurile EV din China.

O serie de întâlniri politice în Paris şi discuţii tehnice la Beijing săptămâna trecută au sporit speranţele că se va ajunge la un acord, însă negocierile au stagnat pentru moment, în așteptarea unui răspuns de la autoritățile chineze.

Cum ar putea arăta taxele pe coniac

Lista taxelor va include un preţ minim de import pentru diferite mărci de coniac, în funcţie de vechimea produsului. Acest aspect poate varia de la doi ani pentru cele mai ieftine coniacuri „Very Special" (VS) la cele mai scumpe „Extra Extra Old", care au o vechime de 14 ani sau mai mult.

Astfel, coniacul VS va avea un preţ minim de import de 144,70 yuani, ehivalentul a 20,16 dolari pe litru, în timp ce „Very Superior Old Pale" (VSOP), cu o vechime de cel puţin patru ani, va avea un preţ de 177,92 yuani (24,80 dolari).

Categoria premium „Extra Old1 (XO) va costa 526,52 yuani (73,40 dolari) iar categoria XXO va costa cel puţin 2.126.07 yuani (296,16 dolari ) pe litru.

Preţurile afișate se referă la preţul achitat pe coniac de importatorii din China, în timp ce distribuitorii, vânzătorii en gros, retailerii şi consumatorii plătesc mai mult.