Ilie Bolojan confirmă: Pensiile mai mari de 3.000 de lei vor fi supuse contribuției la sănătate

G.C. Data publicării: Data actualizării:
pensii romania pensionari
sursa: shutterstock.com/

Pensiile mai mari de 3.000 de lei vor fi supuse contribuției la CASS pentru suma care depășește acest nivel, a confirmat miercuri Ilie Bolojan, într-o conferință de presă în care a detaliat măsurile fiscale pe care Executivul le va adopta în următoarea perioadă în vederea reducerii deficitului bugetar.

Potrivit celui mai recent draft al pachetului de măsuri fiscale, măsura ar aduce în jur de 1,3 miliarde de lei la buget până la final de an.

„Măsurile propuse urmăresc creșterea numărului de contributori. Ele înseamnă două direcții, aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate la pensiile mai mari de peste 3.000 de lei și eliminarea unor excepții în așa fel încât să creștem numărul de contributori de la puțin peste 6 milioane la peste 8 milioane de contributori și măcar jumătate nu o treime din beneficiari să contribuie. Ca să fac un calcul simplu pentru pensie înseamnă că la o pensie de 4.000 de lei se va plăti 10% pe diferența dintre 4.000 și 3.000 lei", a transmis premierul.

Un număr de 4.689.449 de pensionari era înregistrat în mai 2025 în România, cu 2.970 mai mulți comparativ cu luna luna precedentă, arată datele centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Pensia medie a fost de 2.763 de lei.