Tarife reciproce fără tratament egal. Cum au fost calculate tarifele lui Trump

Dragoș Comache Data publicării: Data actualizării:
tarife
sursa foto: shutterstock.com

Donald Trump susține că tarifele anunțate se bazează pe taxele pe care celelalte țări le percep când importă produse din Statele Unite. A prezentat și o serie de cifre care să justifice aplicarea acestor taxe. Numai că – surpriză - datele nu au nicio legătură cu realitatea. Oricum ai calcula, nu iese.

Președintele Donald Trump susține că, așa numitele tarife reciproce, sunt simple – cât taxează alte țări produsele americane, tot atât vor taxa și Statele Unite bunurile importate din alte țări. Dar, din generozitate, le-a redus la jumătate.

A prezentat și o listă comparativă – tarifele percepute Statelor Unite, inclusiv manipularea valutară și bariere comercială, față de tarifele reciproce reduse ale SUA. Numai că datele nu mai par deloc simple.

Spre exemplu, președintele american susține că Uniunea Europeană taxează importurile din Statele Unite cu 39%, afirmație dezmințită categoric de oficialii europeni.

Bernd Lange, președintele Comisiei pentru Comerț Internațional, a declarat că președintele Trump nu se uită cu adevărat la tarife, pentru că tariful mediu între Uniunea Europeană și SUA este de 5%. Deci mult sub 20%. Iar dacă luăm în calcul volumul real al comerțului la acest tarif, pentru că avem și multe produse fără tarife vamale, suntem undeva pe la 1,5-2%, a mai arătat acesta.

Totodată, Comisia Europeană arată că aproximativ 70% din schimburile sale comerciale se fac fără taxe vamale. Dar, având în vedere comerțul real cu mărfuri dintre Uniunea Europeană și SUA, rata medie a taxelor vamale este de aproximativ 1%, de ambele părți. Astfel, în 2023, SUA au colectat aproximativ șapte miliarde de euro din exporturile blocului comunitar, iar statele europene au strâns trei miliarde de euro din exporturile americane.

În plus, conform datelor Organizației Mondiale a Comerțului, taxele vamale ale Uniunii Europene, raportat la comerțul său cu toate statele lumii, sunt de doar 2,7%.

La o primă vedere, pare că, pe lângă taxele vamale, americanii au inclus în procentul de 39% și alte taxe. De exemplu, Taxa pe Valoare Adăugată, care a fost criticată în trecut de președintele Donald Trump, deoarece le-ar oferi exportatorilor europeni un avantaj pentru că pot recupera această taxă atunci când mărfurile sunt exportate.

În Uniunea Europeană, TVA este cuprinsă între 27% în Ungaria și 17% în Luxemburng, rata medie fiind de 21,8%. Chiar dacă această cifră este adăugată la nivelul taxelor vamale, tot nu se ajunge la procentul de 39%.

Atunci, cum au ajuns la această cifră?

James Surowiecki, specialist în domeniul financiar, a descâlcit misterul într-o postare pe X, arată New York Times.

Ei bine, autoritățile americane au luat deficitul comercial al Statelor Unite în raport cu Uniunea Europeană și au calculat care e ponderea lor în exporturile blocului comunitar.

Datele arată că SUA au un deficit în relația cu Uniunea Europeană de 235,6 miliarde de dolari. Având în vedere importurile de 605,8 miliarde de dolari, ponderea deficitului e de 39%.

O metodă bizară, după cum este catalogată de Financial Times, dar care a fost verificată de publicația britanică pentru majoritatea țărilor de pe listă.

Metoda a fost confirmată ulterior și de Casa Albă, deși oficialii susțin că ”cifrele au fost calculate de Consiliul consilierilor economici folosind o metodologie bine stabilită”. Acestea au fost detaliate într-un comunicat care prezintă o formulă complicată, dar care se bazează în esență tot pe deficitul comercial al SUA cu o țară străină, împărțit la exporturile țării respective.