Exclusiv 100 de milioane de euro pentru modernizarea cardului de sănătate. Baciu: Sistemul a fost făcut pentru de 6 ori mai puțini furnizori

Data actualizării: Data publicării:
Card-de-sanatate-de-la-CNAS-digi24.ro_
Cardul de sănătate. FOTO: digi24.ro

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, a declarat, miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că la mijlocul acestei luni este termenul limită pentru semnarea cererii de finanțare pentru proiectul de 100 de milioane de euro ce presupune modernizarea platformei informatice a cardului de sănătate, care de-a lungul timpului s-a confruntat cu numeroase probleme și blocaje. Oficialul spune că motivul pentru problemele apărute este în principal legat de capacitatea sistemului, ce nu a fost făcut pentru actualul număr de furnizori medicali - 42.000, față de 7.000 câți erau la lansare, în 2012.

„Lucrurile s-au făcut sacadat de-a lungul timpului, în sensul în care anul ăsta gândim chestia asta, ăștia sunt banii, pornim chestia asta. După care s-au schimbat conduceri, cum se întâmplă în toate instituțiile, adică nu există o viziune și o strategie care să-ți permită ție până la finalul unei perioade, unui mandat să ai o chestie integrată care să funcționeze. În cazul acesta sunt multiple evenimente care, din dorința de a face mai bine...ele au fost făcute, însă principalul motiv este următorul. Știți pentru câți furnizori de servicii medicale a fost gândit acest sistem inițial? Adică în primul rând serverele și softul din spate. Pentru 7.000 de furnizori de servicii medicale. Astăzi sunt 42.000, de 6 ori mai mult. Practic, volumul pe care trebuie să-l facă ceva făcut în 2012 în domeniul IT, în care lucrurile au evoluat...gândiți-vă numai ce telefon avea fiecare dintre noi în 2012, cum arată azi. 

Sunt tehnologii care nu pot duce volumul de muncă de astăzi. Pentru 7.000 ar putea să funcționeze. Știți câte servicii medicale sunt acordate în medicina primară, în medicina de familie și care se fac în acest sistem, pe un an de zile? Sunt 68 de milioane de consultații și servicii medicale. Asta este doar o simplă chestiune. 

Nu este numai cardul cel care face dificil de multe ori accesul, pe motive tehnice, este întreg sistemul din spate care trebuie actualizat. La mijlocul lunii septembrie este deadline-ul pentru semnarea cererii de finanțare pentru proiectul de 100 de milioane de euro care presupune modernizarea sistemului, a platformei informatice. O parte importantă sunt pentru partea hardware – servere și toată tehnologia care să țină tot sistemul informatic și cealaltă parte este pentru dezvoltarea acestui nou soft. Sunt bani din PNRR, din proiectul de digitalizare”, a afirmat Andrei Baciu. 

Cardul de sănătate de la naștere 

În ceea ce privește propunerea premierului Marcel Ciolacu de a avea un card de sănătate de la naștere, Baciu spune că obiectivul este de a oferi funcții digitale prin Spațiul European de Date, astfel încât istoricul medical să fie accesibil, punctual și la cerere, medicilor din Europa, indiferent de țară. 

„Obiectivul este ce se întâmplă cu Spațiul European de Date. Indiferent undei ai fi, să poți accesa pe telefon, cu o aplicație mobilă, tot trecutul medical, dar nu numai tu să faci chestia asta. Pentru că dacă astăzi trăiești în București și mâine te duci să vizitezi un prieten din Franța și ți se întâmplă ceva, ajungi la spital. Cu tehnologiile pe care le avem azi, chestia asta poate fi făcută automat, îi dai acces atunci, numai pentru aceste lucruri, doctorului respectiv. El va putea să consulte fix chestiile de care are nevoie, după care poți să-i ridici accesul. Asta înseamnă adoptarea unei tehnologii care te scapă de multe bătăi de cap. 

Sunt luate în calcul mai multe lucruri pe care tehnologia le oferă în momentul de față, inclusiv care să țină de accesibilitate pe smartphone”, a afirmat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri