Video Dulceață mai puțină și mai scumpă, anul acesta. Producția de fructe, grav afectată din cauza înghețului din primăvară

Data publicării:
gospodina pregateste dulceata de fructe
Din cauza fructelor puține și prețurile cresc, în medie cu 25% față de anul trecut. Credit foto: Guliver/Getty Images

Cămara, dar și piețele vor fi mai goale anul acesta. Borcanele cu dulceață vor fi mai puține și mai scumpe, din cauza producției de fructe care a fost afectată de îngheț. Producătorii estimează o creștere a prețului cu 25%. Astfel că, sortimentele de dulceață nu mai sunt pe alese. Va fi mai puțină dulceață de cireșe, căpșuni sau caise. Recolta de nuci verzi e ceva mai bună, dar, chiar și în acest caz, prețul unui borcan crește de la 40 la 50 de lei.

Doina Herea, producător local din Hilița, jud. Iași: Anul ăsta s-au făcut nucile, chiar și prune, mai puțin cireșe, caise.

Doina Herea face an de an dulceață, pe care o vinde în piață. Anul acesta, însă, producția e mai slabă ca oricând, spune femeia.

Doina Herea, producător local: Câte borcane am făcut anul trecut, anul ăsta, eu știu, să fac la jumătate sau poate mai puțin. Depinde cu ce fructe rămân. Sunt costuri multe, până ce o vezi în borcan și să o duci la piață să o vinzi.

Din cauza fructelor puține, și prețurile cresc. Borcanul cu dulceață de nuci va ajunge la 50 de lei, față de 40, anul trecut. Tot atât va costa și borcanul cu dulceață de cireșe amare. Mai ieftină va fi dulceața de căpșuni - 35 de lei borcanul. Însă, și în cazul căpșunilor, vremea a afectat calitatea.

Doina Herea, producător local: Cam slăbuț, pentru că a fost frig și nu au avut polenizare când s-au format ele. Uitați, ele sunt ... Mie îmi place să iasă mai roșii, dar mă bucur că au rămas întregi.

Temperaturile sub zero grade din aprilie și de la început de mai au afectat producția de fructe.

Cristina Zlati, Facultatea de Horticultură din Iași: Soiurile mai timpurii au fost afectate de aceste geruri, din această primăvară. Vom mânca mai puține dulcețuri din cireșe amare sau, eu știu, dulceață de flori de soc.

În ferma Universității de Științele Vieții din Iași, producția e cu 90% mai mică față de anii trecuți.

Petru Popa, inginer USV Iași: Avem un pom, după cum se vede, specia cireș, da, gol. Specii compromise aproape total: cireș, vișin, cais, piersic, parțial prunul.

Pomicultorii din Moldova spun că ultima oară când s-au confruntat cu o producție atât de scăzuta din cauza înghețului a fost în 1997.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara care va dispărea de pe fața pământului în maxim 25 de ani. Transformările pe care le vom vedea cu toții...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Orlando Bloom, surprins flirtând în Miami înainte de despărțirea de Katy Perry: „Nu s-a ascuns deloc”
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Grevă, azi, la Casele de Pensii. Activitate blocată. Distribuirea pensiilor pe card în pericol
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...