CONVERSAȚII ESENȚIALE. Ruxandra Donose își crește copiii în spirit românesc

Data publicării:
ruxandra 20donose-44534

Celebra mezzo-soprană româncă vorbeşte despre dragostea sa pentru România, despre responsabilităţile pe care le are ca ambasador al ţării sale, dar şi despre începuturile, deloc uşoare, ale carierei sale, într-un interviu excepţional acordat Iulianei Ciugulea, pentru emisiunea „Conversaţii esenţiale”

Vine în ţară în fiecare an, de Paşte şi de Crăciun, indiferent de unde ar fi. Spune că pentru ea, România este un loc aparte.„Aici este un loc special. Acasă e acasă, părinţii mei sunt aici, am prieteni aici şi, din fericire, şi soţului meu îi place în România. Ne-am făcut şi o casă la Bran ca să avem unde ne strânge cu toţii. Este cel mai frumos loc din lume, pentru că îl iubesc. Şi copiii mei vin cu mare plăcere aici. Ei ştiu foarte bine româneşte, pentru că este limba în care i-am crescut”, mărturisește Ruxandra Donose.

La capitolul carieră, Ruxandra Donose povesteşte că începuturile sale nu au fost deloc uşoare, cu atât mai mult cu cât, la 18 ani s-a decis să schimbe complet direcţia, pentru că aşa i-a spus intuiţia.

O foarte frumoasă lecţie de patriotism şi modestie, completată cu povestea de viaţă a unei celebre artiste, care a depăşit de mult graniţele României, sâmbătă, la Digi24, de la ora 20.10, la „Conversaţii esenţiale”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri