CA-N FILME. Care sunt efectele reale ale discriminării din producțiile de cinema
Sunt filme ale căror scenarii abundă în idei rasiste, care au la bază prejudecăţi și stereotipuri, la fel de bine cum există filme care abordează tema discriminării, pentru a o combate. În multe cazuri scenariile au consecințe reale. Reporterii emisiunii „Ca-n filme” au vorbit cu oameni de film - critici de film, actori, dar și politicieni, pentru a face o analiză documentată a acestui fenomen, în ediția de duminică.
Pentru locuitorii din Glod, un sat din Dâmboviţa, faptul că au apărut în filmul „Borat” din anul 2006 i-a supărat. Se simt înşelaţi. Producătorii le-au promis că vor fi eroii unui documentar. Dar s-au trezit că sunt prezentaţi drept personaje primitive din Kazahstan, care trăiesc cu vaca în casă.
Filmele cu mesaje rasiste pot fi însă extrem de periculoase. „Violenţa, soluţia dreptăţii făcute de persoane civile, execuţie publică, linşaj”, este de părere criticul de film Cristian Tudor Popescu.
„După părerea mea, intenţia sau dorinţa unor regizori sau a unor cineaşti sau a unor oameni care vor prin imagine să transmită astfel de mesaje sunt uşor retrograde, nu ştiu”, crede omul politic Mădălin Voicu.
„Mesajul unui film influenţează publicul, se adresează la nivel subliminal, pe de altă parte în mod deschis, alea care sunt prea evidente chiar au o tendinţă tezistă şi asta este în detrimentul, dăunează filmului”, consideră actrița Maia Morgenstern.
Filmul lui Griffith a avut un uriaş succes de casă şi a devenit foarte influent într-o Americă plină de tensiuni rasiale: după difuzarea lui, Ku Klux Klanul a câştigat în popularitate.
De curând, Quentin Tarantino a fost acuzat de rasism pentru felul în care tratează sclavia, în „Django Unchained”. Umorul lui nu a fost înţeles de toată lumea.
Rasismul explicit din filme s-a transformat cu timpul în stereotipuri ceva mai soft care ridiculizează anumite etnii sau le umilesc.
„În „Pe aripile vântului”, negrii ăştia buni sunt de fapt nişte conservatori ai vechilor, ai vechii ordini, în care ei de fapt se simt bine, ei arată cât de bine pot să coabiteze de fapt albii cu negrii, dacă negrul îşi acceptă de fapt condiţia lui de fiinţă inferioară”, explică Cristian Tudor Popescu.
„De exemplu există 15.000 de reprezentări ale celebrei Mamie, servitoarea în casă care ştie să facă gemuri, care creşte copiii albilor, care are grijă de bucătărie, care e practic stăpâna casei”, detaliază și George Mihalcea, jurnalist.
În „Mic-dejun la Tiffany”, din 1961, personajul lui Audrey Hepburn are un vecin japonez isteric, interpretat de un... american, Mickey Rooney.
Nici discriminarea pozitivă nu-i soluția
Chiar şi stereotipurile pozitive pun o eticheta pe anumite rase. În filme, asiaticiii se pricep la tehnologie, negrii sunt întotdeauna foarte buni sportivi, iar un personaj gipsy este prezentat inevitabil drept romantic, cântăreţ, dansator şi călător.
Filmele preocupate de efectele negative ale rasismului au potenţialul de a schimba, chiar şi milimetric, prejudecăţile oamenilor.
„Cred că un film care vorbeşte deschis, curajos, despre pericolul, despre această tară a umanităţii, despre ororile ce le aduce după sine rasismul, da, cred că poate influenţa oamenii”, este de părere Maia Morgenstern.
„Da, au un scop de educare, partea bună este că filmele astea nu-şi propun să rezolve această problemă, nu există o rezoluţie finală”, spune George Mihalcea.
În România nu prea s-au făcut filme despre relaţia dintre români şi rromi, aşa că Radu Băzăvan, un blogger clujean, s-a hotărât să „atace” subiectul. „Usturoi” este o poveste despre prietenie adevărată, mai presus de rasă.
„Filmul începe cu două familii din două clanuri de romi dintr-un sat din Transilvania, un clan bogat şi un clan sărac. Clanul Ceapă, clan sărac, şi Clanul Usturoi, clan bogat. Fata... băiatul clanului sărac se îndrăgosteşte fără speranţă de fata clanului bogat, Drept urmare, fratele mai mic al băiatului din clanul Ceapă se hotărăşte să fugă cu prietenul lui cel mai bun, pentru a se face actor şi pentru a reveni în aceeaşi seară acasă, ca actor, plin de bani şi aşa să-şi ajute fratele să-şi ia mireasa”, povestește Radu Băzăvan.
„România merge chiar ok şi sunt o grămadă de oameni care-şi văd de treabă şi n-au niciun fel de problemă cu etnia sau rasa sau mai ştiu eu ce a celor din jur. Drept urmare, am încercat să punem treaba asta pe tapet şi sperăm că ne va şi reuşi. Dacă voi reuşi să pun o găleată de apă într-un ocean, mă voi declara satisfăcut. În sensul că sunt conştient că nu voi reuşi de unul singur să rezolv toate problemele acestei etnii şi toate problemele noastre ca naţie, mă rog... majoritatea, ca să zic aşa”, detaliază el.
Cele mai de impact filme sunt cele care prezintă efectele brutale ale rasismului. Cristian Tudor Popescu dă exemplu filmul „American History X”, al lui Tony Kaye: „Avem un personaj aflat într-o extremă la începutul filmului, violenţă absolută, nazism, svastici pe piept, capabil să execute un negru strivindu-i capul de trotuar, şi reuşeşte filmul, destul de convingător reuşeşte să ne treaca personajul printr-o serie de întâmplari, inclusiv o secvenţă remarcabilă pe care mi-o amintesc”.
Controversele stârnite de „Patimile lui Hristos”
Maia Morgenstern a avut unul dintre rolurile principale din filmul „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson, film acuzat de antisemitism, la premieră.
„Acest film a trezit o puternică controversă în toată lumea şi mai ales, mai ales aş spune în rândurile celor care nu l-au văzut. Nu au văzut filmul şi au decretat că este antisemit, un lucru pe cât de neadevărat pe atât de periculos”, explică Maia Morgentern.
„Ca orice publicitate negativă nu face decât să sporească interesul. Efectul a fost exact invers, după cum bine ştiţi, şi filmul a fost văzut în toată lumea”, spune actrița.
Faţă de filmele rasiste, care îl prezintă pe omul alb drept unul bun absolut în lupta cu răul, este important ca producţiile antirasiste să aibă personaje echilibrate.
„În fond aceasta e, ţine de importanţa artistică a filmului. Pentru că dacă filmul va aluneca în clişee, în alb şi negru, opoziţii stridente, e kitsch aproape. În care avem albul ultra anti-ciori, să-i spunem, şi dincolo avem negrul bun, cum se întâmplă în multe din aceste filme, automat filmul va avea un impact scăzut asupra spectatorilor”, spune Cristian Tudor Popescu.
În concluzie, filmele au de fapt o putere uriaşă şi pot fi folosite uneori ca o armă psihologică. Dincolo de scenariu, de poveste sau de realizare, pot să facă rău sau bine. Pot să unească sau să dezbine şi să influenţeze realitatea.
Urmăriți reportajul integral „Ca-n filme” în materialul video atașat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
