Farsă. Jandarmii au ridicat 20 de studenți ca o probă la Balul Bobocilor

Data publicării:
studenti gl

20 de studenţi, niciunul mai mare de 19 ani, au fost ridicaţi de mascaţi chiar din centrul oraşului Galaţi. Fără să li se dea explicaţii au fost urcaţi în dube şi duşi la unitatea jandarmeriei. Deşi erau speriaţi, niciunul nu a îndrăznit să întrebe ce se întâmplă. Tinerii au fost percheziţionaţi, iar asupra unora dintre ei au fost găsite mai multe pachete cu o substanţă halucinogenă.

Abia după jumătate de oră de spaimă, studenţilor boboci li s-a spus că este vorba despre o farsă pusă la cale de jandarmi, împreună cu liderii studenţilor.

Înscenarea a fost gândită de liderul studenţilor ca o probă în cadrul Balului Bobocilor, iar jandarnii au intrat bucuroşi în joc pentru că sunt în plină campanie de promovare a activităţilor jandarmeriei.

A fost o farsă, ne bucurăm că ne-am atins oarecum scopul şi nu şi-au dat seama de ceea ce s-a întâmplat. Farsa a fost pusă la cale împreună cu preşedintele Ligii Studenţilor”, a afirmat Mircea Bădin, purtător de cuvânt IJJ Galaţi. 

Drept răsplată pentru că au trecut cu bine de această farsă, studenţii boboci vor petrece două zile alături de jandarmi pentru a înţelege cât mai bine ce înseamnă această meserie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...