Mobila produsă la sat, căutată la oraș

Data publicării:
02022013 20mobila-47248

Preţul este marele avantaj al pieselor de mobilier produse în atelierele de tâmplărie. Acestea sunt chiar şi cu 50% mai ieftine decât cele din magazinele de mobilă.

Liviu Florea este un tâmplar de 37 de ani din Mărginimea Sibiului. În prima jumătate a anului trecut, cele mai multe comenzi au venit din partea proprietarilor de pensiuni din zonă. În utlimele luni însă, Liviu Florea a avut mulţi clienţi din oraş.

„O mobilă de pal cum e acum în reclame la magazinele mari, la 2 metri duce undeva la 6.000 de lei, pe când o mobilă cum este asta, are 2 metri şi e la 3.500 de lei. Mai include o masă și un colțar. Excluzând acestea, ajungi undeva la 2500 de lei”, explică el.

Comenzi multe are şi Ioan Cotoară, din satul sibian Răşinari care este tâmplar de peste 10 ani şi lucrează în lemn şi pal. A avut până acum sute de comenzi din Sibiu, chiar dacă atelierul său este la 10 kilometri de oraş.

Acum o săptămână a terminat o mobilă de bucătărie care este deja instalată în apartamentul unei familii din Sibiu.

În ianuarie, numărul comenzilor de mobilă făcută în micile ateliere a fost de două ori mai mare faţă de cel din ianuarie 2012, spun mulţi tâmplari. Cei mai mulţi clienţilor sunt oameni cu venituri medii, care locuiesc la bloc sau firme care vor să-şi amenajeze sediile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...