Recomandări MAE pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor

Data actualizării: Data publicării:
Vamă Bulgaria
E vacanță și timpii de așteptare din vămi sunt mari. Foto: Profimedia

Este sezonul vacanțelor, iar de multe ori drumul nostru către relaxare trece prin vămile bulgărești. Circumstanță agravantă, lucrările care au loc pe “Podul prieteniei”. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, vineri, recomandări privind trecerea frontierelor bulgare în perioada 20 iulie - 15 septembrie, când se preconizează o creştere a timpului de aşteptare, în special la podul de la Giurgiu-Ruse.

Potrivit MAE, cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia ori Turcia trebuie să ştie că în perioada sezonului estival există posibilitatea creşterii timpului de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere la tranzitarea Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse.

MAE aminteşte că, începând din 10 iulie, au fost începute lucrările de reparaţie majoră a Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse, respectiv la estacada de pe partea bulgară, scrie News.ro.


Alte treceri de frontieră (decât Giurgiu - Ruse)

În acest context, este recomandată folosirea tuturor punctelor de frontieră bulgare deschise traficului internaţional, astfel:

- la frontiera româno-bulgară: PTF Vidin-Calafat, PTF Kardam-Negru Vodă, PTF Durankulak-Vama Veche, PTF Silistra-Ostrov Călăraşi, PTF Dobromir-Krushari şi PTF Kainardzha-Lipniţa (ultimele două puncte funcţionează cu orar 08:00-20:00 şi doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t), PTF Nikopol-Turnu Măgurele (ferryboat) (www.feribot-eurobac.ro), PTF Svishtov-Zimnicea (ferryboat) (www.ferry.bg) şi PTF Oryahovo-Bechet (ferryboat) (www.ferryboat.bg) şi PTF Aydemir (Silistra)-Chiciu (Călăraşi) (ferryboat) (www.spikaferry.com) şi PTF Ruse-Giurgiu;
- la frontiera bulgaro-elenă: PTF Kulata-Promachonas; PTF Makaza-Nimfea (masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5 t); PTF Ilinden-Exohi (traseu ocolitor pentru PTF Kulata, ruta spre Kavala); PTF Kapitan Petko Voivoda-Ormenion (ruta spre Alexandropolis); PTF Zlatograd-Termes şi PTF Ivaylovgrad-Kiprinos (ultimele două puncte doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t).


Alte recomandări

”În cazul tranzitării punctului de frontieră Kulata, recomandăm turiştilor români să nu folosească trasee ocolitoare în scopul evitării coloanelor de autoturisme aflate în aşteptare pe autostrada A3- Struma pe sensul de ieşire din Republica Bulgaria către Republica Elenă (în astfel de situaţii, pe aceste trasee ocolitoare autorităţile bulgare de poliţie desfăşoară filtre de control care nu permit accesul către punct decât în cazul autovehiculelor în care se află funcţionari sau angajaţi ai firmelor care îşi desfăşoară activitatea în zona adiacentă punctului ori localnici din zonă; calea de acces către punctul Kulata pe sensul de ieşire către Republica Elenă este autostrada A3 – Struma)”, a precizat MAE.

- la frontiera bulgaro-turcă: PTF Kapitan Andreevo-Kapikule; PTF Lesovo-Hamzabeyli; PTF Malko Târnovo-Derekoy (ultimul punct prezintă o infrastructură redusă şi înregistrează în mod constant timpi crescuţi de aşteptare).

De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români să se asigure că, pe timpul călătoriei, au suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi că menţin în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare prin luarea în considerare a posibilităţii înregistrării unor timpi crescuţi de aşteptare la trecerea frontierei bulgare. Suplimentar, trebuie avute în vedere eventuale decizii de închidere temporară a anumitor categorii de drumuri în cazul instituirii unor coduri de atenţionare meteorologică.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

• cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse - https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng;
• cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 0035970013020, accesibil în regim non-stop;
• cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg;
• cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Republica Bulgaria – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers;
•  cu privire la vinieta electronică şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;
• cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.


Asistență consulară

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor web https://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro.
De asemenea, pentru o informare corectă referitoare la timpii de aşteptare din punctele de trecere a frontierei româno-bulgare, se recomandă accesarea secţiiunea Trafic on-line a site-ului Poliţiei de Frontieră române, la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce să faci pentru a plăti mai puţin la întreţinere? Administratorii de bloc nu dezvăluie informaţia
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...