Iran - Israel și ecourile unui conflict care depășește granițele Orientului Mijlociu. De ce România nu poate rămâne indiferentă


De ce ar trebui să ne intereseze războiul dintre Israel și Iran? Pentru că un nou conflict major în Orientul Mijlociu nu afectează doar echilibrul global de securitate, ci are consecințe directe și concrete pentru România - de la stabilitatea regională din vecinătatea noastră estică, până la economia internă și prețurile pe care le plătesc cetățenii.
Un conflict de durată între Israel și Iran înseamnă, inevitabil, o reorientare a atenției și resurselor comunității internaționale - în special ale Statelor Unite. Acest lucru riscă să slăbească sprijinul oferit Ucrainei, un stat aflat în plin război chiar la granițele noastre. O pace justă și durabilă în estul Europei depinde în bună măsură de capacitatea Occidentului de a rămâne angajat ferm în susținerea Kievului.
Impactul economic: din strâmtoarea Ormuz până în portofelul românilor
Efectele economice ale conflictului încep să se resimtă. Dincolo de creșterea prețului petrolului - în sine o perspectivă îngrijorătoare - un război prelungit poate duce la o explozie a prețurilor la energie, exact cum am văzut după invazia ilegală a Rusiei în Ucraina. Premierul Netanyahu a sugerat deja că operațiunile militare ar putea continua pe termen lung, pentru ca Israelul să își atingă obiectivele strategice.
În plus, o posibilă închidere a strâmtorii Ormuz - prin care trece circa 20% din aprovizionarea globală cu petrol și produse petroliere - ar genera noi șocuri pe piețele internaționale și ar spori presiunile inflaționiste. Pentru o economie românească vulnerabilă, dependentă de importuri și cu o inflație încă persistentă, astfel de șocuri externe pot deveni un factor serios de destabilizare.
Iranul - regim opresiv, popor captiv
Pentru a înțelege miza reală a acestui conflict, trebuie să privim dincolo de retorica diplomatică și să analizăm natura regimului iranian. Iranul este o teocrație autoritară care reprimă sistematic drepturile omului și promovează o ideologie regională agresivă.
Din 1989, țara este condusă de Ayatollahul Ali Khamenei - lider suprem și simbolul unui sistem teocratic rigid, în care Gărzile Revoluționare și clerul radical dețin o putere absolută, atât politică, cât și economică. Protestele din 2022, declanșate de moartea tinerei MahsaAmini, au scos în stradă milioane de iranieni - în special femei - sub sloganul "Femeie, viață, libertate". Răspunsul regimului a fost brutal: sute de morți, mii de arestări și o societate civilă redusă la tăcere.
Aceeași conducere care își reprimă proprii cetățeni alimentează și conflictele regionale. Iranul finanțează direct grupări precum Hezbollah și Hamas - organizații acuzate de acte teroriste și atacuri asupra Israelului. Iar retorica oficială de la Teheran, care promovează anihilarea statului Israel, nu este doar propagandă: este parte a unei strategii de intimidare și destabilizare.
Poporul iranian nu este vinovat
Este important să distingem între acțiunile regimului și aspirațiile iranienilor. O mare parte a populației iraniene este educată, modernă și profund nemulțumită de conducerea țării. Însă structura de putere este concepută astfel încât să blocheze orice formă reală de opoziție. Chiar dacă liderul suprem ar fi înlăturat, sistemul ar putea avea suficiente mecanisme de auto-conservare pentru a genera un succesor similar. Fără o mișcare internă bine organizată și fără un sprijin internațional clar, o schimbare democratică profundă rămâne puțin probabilă.
Israelul și obligația de a se apăra
Israelul nu are doar dreptul, ci și responsabilitatea fundamentală de a-și proteja cetățenii. Atunci când statul este înconjurat de grupări paramilitare susținute de o putere care îl consideră un inamic existențial, din perspectiva autorităților israeliene, reacția militară nu mai este o opțiune politică, ci o necesitate strategică.
Cu toate acestea, orice intervenție militară trebuie să fie atent calibrată, având în vedere protejarea populației civile și respectarea normelor dreptului internațional umanitar. Reacția statelor din regiune este relevantă în acest context: foarte puține au oferit sprijin Iranului, iar multe guverne din lumea arabă, în special cele din zona Golfului, au preferat să păstreze tăcerea. Această atitudine reflectă tot mai clar izolarea diplomatică a regimului de la Teheran.
Mesaj de forță sau preludiul unui conflict?
Loviturile SUA asupra celor trei instalații nucleare iraniene marchează o schimbare clară de tactică: Washingtonul transmite că Teheranul este slăbit și că timpul diplomației sub amenințarea forței a revenit. Reacția Iranului ar putea merge în două direcții – fie o revenire la masa negocierilor, fie un răspuns agresiv împotriva Israelului sau a unor interese americane. Totuși, scenariul escaladării pare improbabil; SUA nu ar fi acționat fără certitudinea unei slăbiciuni strategice iraniene. Mingea este acum în terenul regimului de la Teheran.
Există însă și riscul ca acest calcul strategic să fie perceput de regimul iranian drept o provocare intolerabilă, iar evoluțiile următoare vor depinde de capacitatea ambelor părți de a gestiona echilibrul dintre disuasiune și dialog.
Încotro se îndreaptă Iranul?
Este clar că regimul iranian va fi slăbit în urma conflictului, dar și aici scenariile variază: de la un stat falimentar, precum Irakul post-Saddam, până la o posibilă tranziție democratică - deși acest al doilea scenariu pare, astăzi, puțin probabil. În lipsa unei schimbări reale, e de așteptat ca regimul să devină și mai represiv intern și mai agresiv în plan extern.
Concluzie
Conflictul Israel-Iran este mai mult decât o criză regională. Este o bătălie care redefinește echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, amenință stabilitatea globală și afectează în mod direct interesele României - fie că vorbim despre securitate, economie sau poziționare geopolitică.
Pentru România, nu este suficient să fim spectatori. Trebuie să înțelegem și să ne pregătim: ce se întâmplă acolo poate schimba ceea ce trăim aici.

