Sindicatul Fermierilor Patrioţi respinge orice implicare în protestul fermierilor

Data publicării:
camioane pe centura capitalei
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Conducerea Sindicatului Fermierilor Patrioţi dezaprobă şi respinge orice implicare în organizarea şi desfăşurarea mitingului spontan al fermierilor, care se desfăşoară în această perioadă.

„Dorim să subliniem că membrii Consiliului Director nu au fost consultaţi sau informaţi cu privire la această acţiune şi nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru aceasta”, a transmis Sindicatul Fermierilor Patrioţi.

Sute de transportatori din toată ţara participă, joi, la a doua zi de protest. Camioane din toată ţara au pornit către Bucureşti încă de dimineața, pentru a se alătura angajaţilor firmelor de transport care protestează pe centura Capitalei.

Reprezentanţii Cancelariei Prim-ministrului au avut, joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţi ai transportatorilor din toate zonele României.

În urma consultărilor, s-a agreat ca cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie stabilită o întâlnire de lucru între reprezentanţii transportatorilor care au participat la consultările de la Guvern şi cei ai Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a discuta aspectele semnalate în legătură cu Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) şi a găsi soluţii aplicabile la problematicile semnalate de transportatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...