Supărările vor trece!

Data actualizării: Data publicării:
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu
Vicepreședinte al Senatului
Alina Gorghiu este Vicepreședinte al Senatului României, din septembrie 2018. A fost primul președinte femeie din istoria PNL.
Alina-Gorghiu_avatar_1625052822

Există o dinamică în interiorul Partidului Național Liberal care impune schimbarea. Avem nevoie de acțiuni care să asigure stabilitate și putere PNL pe scena politică românească.

Avem nevoie de unitate, mai ales într-o perioadă în care suntem nevoiți să ne adaptăm! Iar, după 25 septembrie, Florin Cîțu îi va aduce pe toți membrii PNL la aceeași masă, indiferent de opțiunea lor de la Congres. Îi văd campania, nu îi diabolizează pe cei care NU îl susțin.

Orice membru de partid vrea să vadă viitorul PNL și proiectul 2024, de asta alegerea între candidați este foarte simplă. Mai ales că reacțiile emoționale, din ultima vreme, ale unor lideri PNL lucrează fix împotriva intereselor legitime ale tuturor membrilor partidului.

Retorica anti-sistem (eternul „stat paralel” sau „mâna la spate”) și-a făcut reapariția pe scena politică din România în timpul campaniei interne din PNL. Ludovic Orban a devenit cea mai critică voce din spațiul public la adresa guvernării liberale. Deși, indiferent de dinamica facțiunilor din interiorul unui partid, liderii au obligația de a-și proteja partidul de daune de imagine.

Eu insist să cred că o responsabilitate față de PNL trebuie să existe.

Așa cum stau lucrurile acum, confruntarea din interiorul Partidului Național Liberal nu se dă între doi oameni, ci a devenit, practic, o luptă între un candidat și PNL în ansamblul său.

Florin Cîțu a intrat în forță în campania internă și are susținere solidă încă de la anunțul candidaturii. Pentru că livrează rezultate. Campania internă PNL nu a afectat eficiența guvernării. Creșterea economică este prognozată de 7,4%, cea mai mare din Europa. Încasările la buget au crescut. Mediul de afaceri reacționează bine! Numărul firmelor noi cu capital străin a crescut cu peste 50!

Premierul României este singurul lider politic din România care vorbește credibil despre dezvoltare economică, despre creșterea calității vieții, despre mai puțină sărăcie, despre servicii mai bune.

PNL are o singură opțiune rațională care garantează un viitor promițător pentru România și liberalism. Iar acea opțiune nu are cum să fie trecutul. Va fi viitorul PNL.

Iar supărările vor trece!

Partenerii noștri