Analize gratuite, promovate pe reţelele de socializare

Data publicării:
ANALIZE GRATUITE

Din luna iunie, spitalul a încheiat contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, pentru a efectua şi investigaţii paraclinice. Astfel, orice asigurat poate veni la laboratorul de pe strada Sitei, unde beneficiază de analize gratuite, în baza unei trimiteri de la medicul de familie sau de la medicul specialist. Din lipsă de pacienţi, însă, pentru a-şi promova serviciile, medicii de aici au dat anunţuri pe site-urile de socializare.

"Orice mijloc de mediatizare este binevenit, sigur că acesta este unul dintre ele. Noi am purtat discuţii şi cu preşedintele asociaţiei medicilor de familie din Braşov, pacienţii îşi comunică unii altora această facilitate oferită de spitalul nostru, cu alte cuvinte sperăm că, în curând, vom avea cererile foarte mari", spune Dan Moraru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie.

Valoarea contractului, încheiat cu CJAS, este în medie de 12.000 lei, însă pentru că pacienţii nu vin în număr foarte mare, până acum s-au cheltuit doar 8.000 de lei. În medie, la laboratorul de pe strada Sitei, ajung câte 15 pacienţi.

Dacă la alte laboratoare din oraş, pacienţii se programează cu câteva luni înainte pentru a putea beneficia de analize gratuite, la laboratorul Spitalului de Penumoftiziologie pacienţii pot merge gratuit chiar şi în ultimile zile ale lunii. Banii, obţinuţi pentru aceste deconturi, sunt folosiţi de conducerea spitalului pentru investiţii în laborator.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget