Evaluarea de risc, obligatorie până în decembrie

Data publicării:
EVALUARE DE RISC

Deși este obligatorie până în decembrie, evaluarea de risc este o necunoscută pentru agenţii economici din toate domeniile. O Hotărâre de Guvern, dată în 2012, obligă fiecare agent economic să angajeze un specialist în securitate care să efectueze o analiză a riscurilor la care sunt supuse bunurile sale, dar și angajații. Dacă reprezentanţii firmelor private sau ai instituţiilor de stat, nu realizează aceste analize, riscă amenzi usturătoare.

De două luni, de când a devenit evaluator de risc cu acte în regulă, Petrică Racoțea a făcut aproape 10 evaluări.

"Încercăm să stabilim dacă condiţiile legale, privind respectarea securităţii obiectivelor, bunurilor şi persoanelor sunt respectate si bineînțeles aceste condiţii trebuie să le corelăm cu standardele natţonale sau europene în domeniu", afirmă Petrică Racoțea, evaluator de risc. 

La Brașov lucrează doar doi evaluatori de risc, iar în ţară sunt 106 specialiști acreditați de Inspectoratul General al Poliției Române. Termenul limită, până la care firmele vor trebui să încheie aceste evaluări, este 17 decembrie.

După jumătatea lunii decembrie, polițiștii vor începe controalele.

"Toate societăţile sunt obligate ca, până în data de 16 decembrie, să apeleze la un evaluator, pentru a prezenta situaţia în sociatatea respectivă. După data de 17 decembrie vom efectua controale pentru a vedea dacă s-au respectat prevederile acestei Hotarari de Guvern", declară Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov. 

Cei care vor să devină evaluatori de risc trebuie să aibă experiență în domeniul securității fizice private de cel puţin 5 ani. O evaluare de risc poate dura și 30 de zile. Societăţile comerciale, dar si instituţiile de stat care nu vor avea evaluarea de risc făcută, pot fi amendate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...