Ancheta extinsă în cazul accidentului aviatic

Data publicării:
ancheta

Anchetă extinsă, în cazul tragediei aviatice din Munţii Apuseni. Procurorii militari au formulat noi capete de acuzare, după ce au ajuns la concluzia că, în acest caz, nu au fost luate şi nici nu au fost respectate măsuri de siguranţă în muncă. 

Personalul aeronautic civil este acuzat şi de încălcarea îndatoririlor de serviciu. Acuzaţiile se adaugă celor deja formulate: neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Cercetările în acest caz sunt continuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie. Decizia a fost luată din cauză că, în dosar trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului, cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, unele cu grade militare.

 „Extinderea anchetei, nu numai procurorii din cadrul sectiei parchetelor militare, ci fiecare procuror din România o face, când consideră că sunt elementele necesare, pentru a extinde cadrul procesual. Nu ştiu câte audieri au fost făcute la Bucureşti, dar au fost făcute numeroase audieri de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba”, a declarat Tiberiu Niţu, procurorul general al României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă un gard din plasă, din lemn sau din BCA în 2025. Ce trebuie să știi despre autorizații, materiale...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Bruce Willis. Fiica actorului, Rumer, a rupt tăcerea: „Simt o...
Adevarul
„Există o armă decisivă în conflictul dintre Israel și Iran”. Dezvăluirile unui fost șef român de...
Newsweek
Hultoanele, fructele din copac care îți detoxifică colonul. Sunt sățioase și fac bine la inimă
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, adevărul despre operația la nas: „Am fost ironizată pentru că semăn cu tata!”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills