Cimitir celtic în inima Transilvaniei

Data publicării:
santier autostrada Transilvania

Arheologii cred că acolo a fost îngropată, în secolul IV înainte de Hristos, o întreagă comunitate celtică. Mormântul liderului lor este printre ultimele descoperite. De aproape o lună, 13 arheologi lucrează acolo din zori şi până-n seară. Au reuşit să descopere până acum 56 de morminte celtice, acesta fiind unul dintre cele mai mari cimitire de acest gen din această parte a Europei.

Mormintele au fost găsite întâmplător, de o firmă angajată de constructorul autostrăzii Transilvania. Conform procedurilor, înainte să se deschidă şantierul, firma trebuie să verifice cu detectorul de metale dacă în pământ sunt obiecte vechi, de valoare, care ar putea fi distruse întâmplător. Iar dacă bărbaţii nu ar fi fost înmormântaţi cu tot cu arme, iar femeile, împreună cu bijuteriile lor, cimitirul probabil că nu ar fi fost descoperit niciodată.

"Morminte de război, cu un inventar foarte bogat: piese de armament, diverse vase care s-au depus ofrandă şi morminte cu piese de podoabă, care probabil au aparţinut unor femei", a explicat arheologul Florin Mărginean.

Toate obiectele descoperite vor fi expertizate şi dacă vechimea şi importanţa lor se confirmă, vor fi donate, cel mai probabil, Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

"Toate obiectele au fost ridicate, prelevate, evident înregistrate cu fotografii şi desene de detaliu", a precizat arheologul Daniel Sana.

Şantierul arheologilor se va închide săptămâna viitoare şi potrivit constructorului, lucrările la autostradă nu au fost întârziate. Drumul ar urma să fie dat în folosinţă în aprilie anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...