Medicii rezidenţi din Cluj se pregătesc de protest

Data publicării:
280214 rezidenti

Dacă bursele de 150 de euro nu le vor intra în conturi nici astăzi, cei 2.000 rezidenţi din Cluj spun că vor organiza în 6 martie un miting de protest în faţa prefecturii. Cererea de protest a fost înregistrată deja la primărie.

Reprezentantul medicilor rezidenţi, Paul Turcoman, spune că speră să vină cât mai mulţi dintre colegii săi la manifestare, pentru că bursa reprezintă un drept pentru care aceștia au muncit şi pe care îl merită.

Tinerii spun că situaţia este cu atât mai dramatică, cu cât, din cauza veniturilor mici, se văd obligaţi să-şi caute locuri de muncă în afara ţării.

În același timp, Aurel Bizo, preşedintele Colegiului Medicilor din Cluj, recunoaşte că, împreună cu celelalte asociaţii profesionale, s-a cerut în stradă acest drept pentru tinerii medici, dar fără succes.

Bursa de 150 de euro ar fi trebuit să intre luna trecută în conturile celor 14.000 de rezidenţi din întreaga ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri