Primăria Tg. Jiu plăteşte 9.000 de euro pe an, pentru o alee pietonală

Data publicării:
alee

În Târgu Jiu, o alee pietonală goleşte bugetul local în fiecare an de 9.000 de euro. Banii se duc pe chirie, pentru că drumul a fost construit pe o proprietate privată. Autorităţile spun că aleea este necesare pentru locuitorii unui bloc care sunt nevoiţi să ocolească un kilometru până la ieşirea din cartier.

Din anul 2007 şi până acum, Primăria Târgu Jiu a plătit peste 50.000 de euro pentru aleea pietonală. În plus, la începutul săptămânii, printr-o hotărâre de Consiliu Local, contractul de închiriere a mai fost prelungit cu încă un an. Banii ajung la o persoană fizică din Târgu Jiu pe terenul căreia este construită aleea.

Este o cheltuială, evident, dar nu este una extraordinar de mare, 6 euro metrul pătrat pe lună este o cheltuială, însă trebuie ţinut cont de nevoia cetăţenilor”, a spus Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Tg. Jiu.

Autorităţile locale mai spun că aleea poate fi folosită ca acces şi pentru ambulanţe sau maşinile de pompieri. Aleea are 2 metri lăţime şi 60 metri lungime. O maşină de pompieri nu ar avea însă loc pe acolo.

Câţiva consilieri locali nu au votat proiectul de hotărâre prin care contractul de închiriere a fost prelungit, deoarece spun că banii ar putea fi folosiţi pentru proiecte cu adevărat importante.

Cred că într-adevăr preţul este exagerat pe aceea zonă. Deci, sunt spaţii comerciale care se închiriază în momentul de faţă şi în zonă centrală cu 5-6 euro, deci nu cu o destinaţie doar de alee pietonală”, spune Eduard Berca, consilier local.

Terenul este în litigiu, deoarece există două persoane care se luptă în instanţă pentru dreptul de proprietate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita