Concurenţă mare la specializarea kinetoterapie

Data publicării:
kinetoterapie

Încă de la primele ore ale dimineţii, candidaţii s-au prezentat la probele pentru admitere. Unul dintre participanţi a fost şi Liliana, care chiar dacă are 47 de ani a vrut să-şi încerce norocul.

Emoţiile au fost mari, mai ales că în jurul ei erau doar proaspeţi absolvenţi de liceu.

Liliana Mereuţă, candidat: „E un job pe care poţi să-l faci şi la o vârstă mai înaintată. Peste 60 de ani. Sunt foarte mulţi tineri. E puţin probabil să reuşesc."

Alături de ea, alţi zeci de candidaţi au dat probele de aptitudini sportive. Chiar dacă deocamdată nu au fost declaraţi admişi, tinerii ştiu deja unde vor să profeseze această meserie.

„Dacă găsesc aici de lucru şi îmi place rămân în ţară. Dacă nu, mă duc afară. Sigur sunt mai bine plătite cele din afară" spune un candidat.

Aleg străinătatea. Se plăteşte mult mai bine şi ai un viitor mai bun" declară alt concurent.

Iar preferinţele tinerilor se regăsesc şi în statisticile facultăţii. În 2008, după ce prima generaţie de kinetoterapeuţi a ieşit de pe băncile şcolii, 39 din cei 40 de absovenţi au plecat în străinătate.

Şi în anii ce au urmat, aproape 50% dintre tineri au plecat în ţări europene, precum Franţa, Italia, Spania, Germania şi Anglia.

prof. Constantin Ploeşteanu, decan Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Galaţi: „Unii chiar vor să facă aici domeniile de studiu şi să plece în afară. Sunt atât de multe job-uri în Europa încât pot găsi aceste locuri de muncă."

Meseria de kinetoterapeut este foarte căutată, chiar dacă în România abia începe să fie descoperită. Cei care profesează spun că sunt foarte multe oportunităţi de angajare în acest domeniu.

Costel Poştaru, kinetoterapeut: „E frumoasă meseria de kinetoterapie. Te poate încadra pe post de fizioterapeut în cadrul unor turnee în cam orice sport, în cadrul unui spa, în cadrul unui ambulatoriu la spital, într-un centru de recuperare."

Pentru a veni în sprijinul tinerilor, reprezentanţii facultăţii au făcut în 2012 un centru în care baza materială este ultramodernă. Investiţia s-a ridicat atunci la 130.000 de euro.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24 Galaţi: „Centrul de kinetoterapie din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport cuprinde mai multe săli, printre care una de fintess, una de aerobic, dar şi o sală de forţă care este dotată cu aparate de ultimă generaţie."

Pentru un loc la buget la specializarea kinetoterapie s-au luptat 5,83 de candidaţi.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

reporter: Mihaela Brazdeş
operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...