FOTBAL. Regretele lui Ovidiu Burcă

Data publicării:
stadion otelul evacua

Ovidiu Burcă - director sportiv FC Oţelul: "Am încercat să facem lucrurile cum trebuie la Galaţi. Din păcate, cred că am venit un pic prea târziu, dar mă bucură foarte mult că jucători alături de care am jucat aproape opt luni, nouă luni îi văd astăzi în componenţa celor mai bune echipe din România".

Florin Cernat - fost jucător FC Oţelul: "Păcat că a ajuns Oţelul în Liga a II-a. Vă daţi seama, campioană acum trei ani şi acum joci la matineu cum se spune. Păcat".

Oţelul trebuia să se reunească la începutul acestei săptămâni, însă, ulterior, data reunirii a fost stabilită pentru 10 iulie. Nici acest termen nu va fi respectat.

Conducerea Oţelului a anuţat că echipa se va reuni abia pe data de 15 iulie, practic cu doar două săptămâni înainte de primul meci oficial al sezonului de Liga a II-a. Din păcate, nimic nu este sigur în acest moment la FC Oţelul.

Ovidiu Burcă - director sportiv FC Oţelul: "Nu ştiu dacă ne veţi vedea mai des la la Tulcea sau la Slobozia. Nu ştiu, să vedem, căutăm soluţii, sper să le şi găsim".

Oţelul a fost evacută de pe arena cu acelaşi nume la începutul lunii trecute şi acum caută în exil un stadion pe care să îşi dispute meciurile de pe teren propriu.

Varianta cea mai vehiculată este, în acest moment, stadionul din Slobozia.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

redactor: Marius Ţuca

operator: Cristi Caciauna

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget