Deșeurile de pe șantierele din Iași, reciclate pentru refacerea drumurilor de la țară

Data publicării:
resturi drumuri

Sute de tone de borduri sfărâmate şi asflat vechi de peste 30 de ani vor fi duse în comunele învecinate Iașiului unde primăriile nu au bani pentru refacerea căilor de acces. În comuna Ciurea, spre exemplu, sunt peste 60 de kilometri de drum acoperit cu pământ, iar pentru asflaltare ar fi nevoie de peste 20 de milioane de euro. O situație similară este şi la Aroneanu, unde 30 de kilometri de drum nu au fost niciodată asfaltaţi.

„Orice material care ne scoate din noroi ne este util. Drumurile sunt reabilitatea într-o oarecare măsură, dar pentru traficul greu, cum este maşina de gunoi, câteodată, atunci când plouă este imposibil de intrat şi atunci încercăm să îmbunătăţim unele zone şi unele trasee,” a spus Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu. „Anul ăsta cu investiţiile şi cheltuielile pentru reparaţii şi amenajări de drumuri locale bugetul a fost subţire având în vedere celelalte investiţii care le derulăm în comuă. La fiecare dintre ele există şi o parte de cofinanţare,” a explicat Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea.

Pentru această soluție ieftină, primarii trebuie doar să facă o cerere către Primaria Iaşi și să precizeze cantitatea de resturi de piatră şi asflat de care au nevoie: „În funcţie de cantităţile pe care le dislocăm şi de care dispunem le putem face aceste cereri printr-o hotărâre de Consiliu Local,” a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. 

Până acum, patru primării şi-au anunţat intenţia de a lua resturile de pe şantierele din Iaşi. Tot în comune, în zonele unde se organizează târguri de animale, vor ajunge şi tarabele din bazar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita