Operații în premieră la Institutul Regional de Ocologie din Iași

Data publicării:
aparat recuperare 2

Dispozitivul cu laser este împrumutat de la o firmă de echipamente medicale din Germania și în mod normal ar costa 90 de mii de euro. Chirurgii susţin că are numeroase beneficii pentru pacienți. „Avantajele aparatului sunt metodă modernă, minim invazivă, spitalizare scăzută, riscuri de complicaţii scăzute în mare, metodă repetitivă, ori de câte ori se poate reinterveni,” a explicat Mugurel Bosânceanu, medic primar chirurgie toracică. În plus, funcţionează simplu şi uşurează mult şi munca medicilor, înjumătăţind timpul operaţiei.

Trei pacienţi cu metastaze pulmonare au fost deja operaţi cu succes. „Recuperarea este foarte rapidă, deja din Reanimare sunt urcaţi pe etaj, asta înseamnă mai puţin de o zi de stat în serviciile de Reanimare, înseamnă consumabile mai puţine, medicamente mai puţine,” a spus Cristian Sandu, medic primar chirurgie toracică.

Conducerea spitalului iși face acum calcule ca să poată achiziționa aparatul. Dacă spitalul nu va găsi fonduri, dispozitivul cu laser va putea fi folosit timp de două luni sub formă de împrumut, timp în care vor fi operaţi 15 pacienţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”