Protest la Casa de Pensii. 70 de angajaţi au ieşit în stradă, vor mărirea salariilor

Data publicării:
protest casa de pensii

Angajaţii Casei Judeţene de Pensii au ieşit în stradă ţinând în mână hârtii cu o singură solicitare: vor salarii decente.

"Pe noi ne interesează legea salarizării! Pentru că se apropie sfârşitul anului şi nu ştiu când se va mai finaliza, când se va mai aproba în Parlament. Vine sfârşitul anului şi noi nu mai avem nici o şansă de majorare de salarii."

"Eu, personal, m-am decis să protestez pentru discriminarea care există între salariile funcţionarilor publici. Nu sunt de acord ca unii funcţionari publici să aibă alte salarii, iar alţi funcţionari publici să fie total uitaţi ca şi cum nu ar exista," au spus angajaţii. 

Din anul 2010, de când au fost reduse salariile, angajaţii nu au primit nicio mărire.

Daniel Buric, preşedintele Sindicatului Liber Protecţia Iaşi din cadrul Casei Judeţene de Pensii Iaşi: "este protest spontan, salariaţii au ieşit, nu s-a făcut prin sindicat. Salariaţii au vrut să iasă pentru că s-au săturat efectiv de această păcăleală care ne este servită de Guvern de atâţia ani de zile. Noi suntem singurile instituţii din România, instituţii publice, unde s-au făcut reduceri de personal, 25 la sută în anul 2009, activitatea a crescut între timp."

În medie, un angajat la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi are un venit brut de 2.500 de lei. Sindicaliştii avertizează că sunt dispuşi să facă grevă generală în cazul în care cererile nu vor fi soluţionate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”