BASCHET. Meciul care va decide campioana. CSU Ploiești - CSM Oradea, joi, ora 20, în direct la Digi24 Oradea

Data publicării:
mock FB meci decisiv baschet

Nimic nu pare imposibil între două echipe care au ridicat baschetul la nivel de spectacol.

„Acum, dăm totul până la ultima suflare şi ne jucăm şansa", spune Cristian Achim, antrenorul CSM Oradea.

Considerat alături de Vladimir Arnautovic ca fiind unul dintre cei mai buni tacticieni din campionat, Cristian Achim este convins că titlul din actualul sezon nu va depinde de tactică.

„Secrete tactice nu prea mai există, nici din partea noastră nici din partea lor. Este evident, după atâtea întâlniri nu cred că ne mai putem surprinde unii pe alţii."

De partea cealaltă, Ploieştiul, la un pas să piardă a doua finală din cele 11 disputate consecutiv, îşi pune mari speranţe în avantajul de a juca meciul decisiv în sala Olimpia.

„E meciul cinci, gata, deci e meci decisiv. Cred că aici nu e presiune cum era în primele două meciuri. Aici avem noi avantaj terenul propriu", crede Vladimir Arnautovic, antrenorul CSU Ploieşti.

Meciul care va decide noua campioană a României va începe la ora 20 şi este transmis în direct de Digi24 Oradea.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Gabor Szilagyi

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...