FOTO. Imaginile dezastrului. Interiorul Palatului Episcopal, după incendiul catastrofal de sâmbătă

Data publicării:
interior Palat Episcopal foto Prefectura (7)
foto: Prefectura Bihor

Imaginile suprinse azi de Prefectura Bihor ne arată întreaga dimensiune a dezastrului din interiorul Palatului Episcopal. Grinzi prăbuşite sau carbonizate, tâmplărie distrusă şi picturi interioare şterse de acţiunea apei.

foto: Prefectura Bihor
foto: Prefectura Bihor

foto: Prefectura Bihor

"Clădirea a fost grav afectată și în ciuda acestui incident extrem de provocator, răspunsul și profesionalismul pompierilor din cadrul ISU - Crișana a fost excepțional, aceștia reușind să prevină răspândirea incediului la parterul Palatului și în clădirile învecinate", se arată în postarea Instituţiei Prefectului de Bihor. 

La operaţiunea de stingere a incendiului de sâmbătă seara, de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea au participat 120 de pompieri militari cu 12 autospeciale.

"Cel mai important este că nu au fost victime iar faptul că s-a reușit ca un incendiu de asemenea dimensiuni să fie izolat este exclusiv rezultatul modului exemplar în care au acționat pompierii.

Considerăm că nu ar fi de folos să speculăm în spațiul public pe tema cauzei incendiului. Există o anchetă în curs și vă asigurăm că toate ipotezele sunt luate în considerare, urmând ca în cel mai scurt timp să avem date oficiale despre ce ar fi putut cauza această tragedie", au transmis reprezentanţii Prefecturii Bihor.

Reprezentantul Gurenului în Bihor a făcut apel la implicare civică, "fiind datoria noastră a tuturor să ne asigurăm că acest monument de care eram cu toții atașați va renaște și străluci din nou în Piața Unirii".

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
David Pușcaș, după dezvăluirile făcute de Luminița Anghel, mama lui adoptivă: “Nu dorm de câteva zile”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal