Propuneri pentru un nou regulament de tăiere a copacilor în Oradea. Arborii vor fi evaluaţi de Ocolul Silvic

Data publicării:
taieri copaci

Până acum, primăria autoriza tăierea arborilor din Oradea pe baza solicitărilor primite de la cetățeni sau persoane fizice. În cazul copacilor sănătoși, era cerut şi avizul direcției de mediu. În astfel de condiţii, administraţia locală a fost acuzată de mai multe ori că a toaletat sau a tăiat pomii din oraş fără să aibă documentele necesare. Astfel de învinuiri vor dispărea, spun reprezentanții municipalității, după ce un nou regulament de tăiere va intra în vigoare.

"Copacii care urmează a fi tăiați vor fi marcați, vor avea acte emise de ocolul silvic, vor avea autorizație emisă de municipalitatea Oradea - în cazul arborilor sănătoși și de la direcția de mediu. Aceste tăieri se pot face doar în baza acestor documente justificative", susţine Mircea Stejeran, șeful serviciului Servicii Publice din Primăria Oradea.

"Se face o evaluare biometrică privind diametrul, înălţimea, stabilirea unui volum și includerea ulterioară într-un act de punere în valoare ca să se poată autoriza în vederea tăierii", a completat Adrian Florescu, directorul Direcției Silvice Bihor.

Chiar și reprezentanții ecologiștilor spun că noul regulament ar putea duce la reducerea tăierilor de arbori din Oradea.

"Arborii din oraș au o valoare mai mare decât cei din pădure, deoarece aici are loc poluarea produsă de om prin circulație auto și arborii sunt mai supuși noxelor", explică Orlando Balaș, specialist în peisagistică.

Tăierea unor copaci nemarcaţi este infracţiune dacă depăşeşte cantitatea de cinci metri cubi. Noua reglementare va intra în vigoare doar după ce va trece prin procedura de dezbatere publică şi va fi votată de Consiliul Local.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum s-a comportat Elena Udrea în închisoare. Motivul pentru care ar putea fi eliberată mai devreme
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Orlando Bloom, surprins flirtând în Miami înainte de despărțirea de Katy Perry: „Nu s-a ascuns deloc”
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Cu ce pensie rămâi după plata CASS și a impozitului? Pierzi 190 lei la o pensie de 4.000 lei
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...