Vânzarea locurilor în secţiile de vot, considerată de politicienii bihoreni "o prostie"

Data publicării:
reactii partide

Horia Vușcan, președintele Organizației de Tineret a Partidului Verde: „Nu mai este președinta partidului, filiala Bihor, aceasta a fost decizia de la centru. Așteptăm să se termina ancheta. Dacă se va demonstra contrariul, atunci ea își va relua funcția. Astfel de practici am auzit că există, nu mă așteptam să fie chiar în Bihor."

Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor: „Faptul că au încercat să vândă e chiar de domeniul prostiei, pentru că era mai câştigată să dea secţiile de vot, să spună unui partid: uite îţi dau ţie, dar omul de acolo să voteze cu Partidul Verde! Şi aveau 600 de voturi în plus!"

Cornel Popa, preşedintele PNL Bihor: „Sunt iresponsabilităţi ale unor persoane. Nu poţi să te joci cu aşa ceva. Ştiţi că întotdeauna au fost supoziţii de acest gen că se fraudează, ştiţi că s-a mai întâmplat, probabil că nici această dată nu va face excepţie. Dar eu îmi doresc ca lucrurile să rămână în sfera normalului."

Alexandru Kiss, preşedintele UDMR Bihor: „Toată lumea, toţi de acolo ar trebui să fie de acord. În asemenea condiţii s-ar putea frauda, dar şi atunci s-ar afla. Or, astăzi să ai încredere în toată lumea... Nici nu înţeleg de ce ar vrea cineva să vândă aceste locuri."

reporter: Laura Breb
operatori: Gabor Szilagyi, Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...